Bănci și Asigurări

De ce a lansat BCR euroobligaţiuni verzi de 700 mil. euro şi ce face cu banii? După ce a vândut aceste bonduri, banca dă în cele din urmă şi dividende de 230 mil. euro din profitul din 2022. Acţionarii BCR discută în iunie dividendele care nu au fost aprobate în aprilie

Autor: Claudia Medrega

30.05.2023, 00:07 327

Veniturile din emisiunea de euroobligaţiuni vor fi direcţionate pentru finanţarea şi refinanţarea proiectelor imobiliare comerciale verzi, a proiectelor de energie regenerabilă şi a creditelor ipotecare verzi, a transmis BCR „Prin această emisiune, BCR a mai făcut un pas înainte în procesul de conformare cu reglementările UE privind capacitatea minimă pe care trebuie să o deţină băncile pentru a absorbi pierderile, cerinţele minime pentru fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL) şi ghidurile MREL, în conformitate cu strategia de rezoluţie“ La puţin timp după lansarea bondurilor verzi de 700 mil. euro, BCR decide că dă până la urmă şi dividende de 1,14 mld. lei (230 mil. euro) din profitul din 2022, convocând AGA spre finalul de iunie Marţi, 30 mai, BCR va lista la Bursa de Valori Bucureşti euroobligaţiunile verzi BCR a lansat în 3 ani 8 emisiuni de obligaţiuni în sumă totală de 7,6 mld. lei (1,5 mld. euro).

Emisiunea record de euroobligaţiuni verzi a BCR, de 700 mil. euro (echivalentul a 3,5 mld. lei), o premieră pe piaţa financiar-bancară din România - fiind cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative din ţară,  prima tranzacţie bancară de tip euroobligaţiuni verzi şi una dintre cele mai diversificate în privinţa distribuţiei investitorilor -, stârneşte şi o serie de întrebări din culisele operaţiunii legate de motivul lansării acestei emisiuni, destinaţia banilor, durata tranzacţiei sau interesul mare al investitorilor.

„Emisiunea este în linie cu strategia de rezoluţie a BCR, de tip Multiple Point of Entry (MPE) şi face parte din procesul de conformare cu reglementările Uniunii Europene privind capacitatea minimă pe care trebuie să o deţină băncile pentru a absorbi pierderile, cerinţele minime pentru fonduri proprii şi pasive eligibile (MREL). Ne bucurăm să fim banca din România care a lansat prima emisiune de euroobligaţiuni verzi în România. De altfel, această tranzacţie marchează mai multe premiere, fiind cea mai mare emisiune senior din istorie pentru orice emitent financiar sau corporativ din România, dar şi una dintre cele mai diversificate din punct de vedere al distribuţiei de investitori“, a transmis BCR pentru ZF legat de motivaţia lansării acestor bonduri. În acelaşi timp, mai susţine banca, obligaţiunile verzi se înscriu în strategia BCR de aliniere la principiile ESG, „cu scopul de a genera dezvoltare economică durabilă, prin încurajarea comportamentelor responsabile faţă de mediu, printr-o mai bună guvernanţă şi creşterea gradului de implicare socială.“

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO