• Leu / EUR4.7564
  • Leu / GBP5.5575
  • Leu / USD4.2005
Bănci și Asigurări

Libra Bank va expedia gratuit la sediul clienţilor biletele la ordin şi cecurile

Libra Bank va expedia gratuit la sediul clienţilor biletele la ordin şi cecurile

Autor: Liviu Popescu

28 ian 2016 513

Libra Bank, un jucător de talie mică specializat pe nişa profesiilor liberale, a decis să introducă livrarea gratuită a instrumentelor de debit (bilete la ordin şi cecuri) la sediile clienţilor săi persoane juridice.

„Am dorit să le oferim clienţilor noştri un plus de confort în utilizarea instrumentelor de debit, simplificând astfel procesul de eliberare a tipizatelor solicitate în sucursale. Clienţii au acum posibilitatea de a alege modalitatea de transmitere a acestora gratuit, direct la sediu, scutind astfel un drum la bancă”, a declarat Cristian Petrec, vicepreşedinte al Libra Bank.

Libra Bank pune la dispoziţie acest serviciu din 14 ianuarie anul acesta, iar toţi clienţii din categoria persoanelor juridice pot solicita instrumentele de debit exclusiv prin intermediul sucursalelor băncii, cu posibilitatea de a le primi gratuit direct la sediu.

Totodată, instituţia de credit menţionează că pune la dispoziţia clienţilor modalitatea de alerte prin SMS pentru a fi informaţi cu privire la instrumentele de debit primite la plată. Alertele pot fi activate din aplicaţia de internet banking. 

 

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7564
Diferență: 0,0547
Ieri: 4.7538
Azi: 4.2005
Diferență: -0,019
Ieri: 4.2013
Azi: 5.5575
Diferență: 0,4174
Ieri: 5.5344
Azi: 4.2296
Diferență: 0,0284
Ieri: 4.2284