♦ Agenţii economici şi IFN-urile vin cu produse de creditare care nu mai limitează clienţii la achiziţionarea produselor din magazine ♦ Parteneriatul dintre Altex şi Credex face un pas înainte şi vine cu un produs de creditare de nevoi personale pentru clienţi care dacă aplică pentru sub 10.000 lei, prin Creditul Bani Gheaţă, au o perioadă de graţie de 30 de zile, în care pot returna banii fără dobândă sau alte comisioane.
Altex, liderul pieţei locale de electro-IT şi Credex, IFN-ul lui Dan Ostahie, omul de afaceri care controlează Altex, aduc în ofertă finanţări cash pentru clienţi de până la 10.000 de lei, fără să condiţioneze clienţii de cumpărarea unor produse şi fără dobândă şi comisioane, dacă banii sunt returnaţi în 30 de zile. Pentru creditare de peste 30 de zile, dobânda este fixă, de la 9,99%.
Printr-un astfel de produs de creditare, Credex provoacă băncile pe piaţa creditelor şi a cardurilor de credit (unde dobânzile băncilor sunt în jur de 20% sau peste).