Bănci și Asigurări

Lovitură devastatoare pentru angajaţi şi piaţa de capital: Guvernul PSD naţionalizează o parte din Pilonul II de pensii prin reducerea contribuţiei cuvenită angajaţilor de la 5,1% la 3,7%

Lovitură devastatoare pentru angajaţi şi piaţa de...
26.10.2017, 17:51 14729

Guvernul PSD a anunţat joi că de la 1 ianuarie 2018 va reduce contribuţia cuvenită angajaţilor în Pilonul II de pensie de la 5,1% la 3,7% din salariul brut. Valoarea absolută va rămâne însă aceeaşi pentru că noul procent se calculează dintr-un salariu brut cu 22% mai mare. Dacă angajatorii din sectorul privat nu vor majora salariile brute, atunci valoarea absolută plătită la fondurile de pensii va scădea.

Acest lucru implică o "naţionalizare" a contribuţiei cuvenită angajatului.

În 2007, Guvernul Tăriceanu a aprobat modelul pentru Pilonul II de pensii care înseamnă că un procent din saalriul brut al unui angajat se duce într-un cont administrat de o companie de specializată pe administrarea banilor. În acest moment în România sunt 7 companii care administrează Pilonul II de pensii, cea mai mare fiind NN, parte a grupului olandez ING.

Aceste contribuţii pentru Pilonul II se strângeau într-un cont pe care un angajat îl putea retrage la pensie sau lăsa moştenire.

De la începutul anului a fost o întreagă discuţie privind Pilonul II de pensii, PSD afirmând continuu că nu vrea o naţionalizare a Pilonului II.

Banii care se strângeau în Pilonul II erau investiţi de către companiile de administrare pe piaţa de capital prin achiziţia de titluri de stat sau prin cumpărarea de acşiuni la bursă.

Analiştii spun că Bursa de la Bucureşti va avea cel mai mult de suferit prin reducerea contribuţiei pentru Pilonul II întrucât nu vor mai fi bani pentru achiziţia de acţiuni şi vechi, dar şi noi.

 
 

29 iunie 2017

Sub beţia succesului electoral şi a puterii, guvernarea PSD-ALDE îndreaptă România spre ciocnirea de un zid al realităţii economice care se va sfârşi inevitabil cu reapariţia gardienilor de la FMI, punerea sub observaţie a ratingului şi (ca o soluţie) naţionalizarea pensiilor private (pilonul 2)

În 2007-2008, Lars Christensen, un analist de la Danske Bank, o bancă din Danemarca, atrăgea atenţia asupra supraîncălzirii economiei româneşti (un ritm de 7%-8% pe an), nesustenabilitatea cursului monedei naţionale (cursul era la 3,1 – 3,5 lei pentru un euro), creşterii explozivă a importurilor (datorată şi cursului scăzut), deteriorarea semnificativă a deficitului de cont curent şi nesustenabilitatea finanţării externe a României.

Şi acum îmi amintesc cum guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, îl lua peste picior, în conferinţele de la Bucureşti, pe analistul de la Danske Bank, luând în discuţie cunoştinţele lui ca economist. Lars Christensen ajunsese un fel de duşman al poporului.

Economia duduia, consumul era pe val, creditele se dădeau pe bandă rulantă, salariile creşteau de la lună la lună, toată lumea vedea în faţa ochilor cel puţin o mie de euro net pe lună, bugetul era plin de bani după privatizarea BCR, numărul bugetarilor (plus 200.000) şi a salariilor celor plătiţi din buget creşteau “fără număr”, investiţiile statului erau în bunuri şi servicii şi mai puţin în infrastructură, iar la putere era premierul liberal Călin Popescu Tăriceanu, având în spate guvernul PNL-UDMR-PSD.

Şi acum îmi amintesc de rapoartele firmelor de analiză şi cercetare de la Oxford Economics privind starea economiei româneşti de atunci (supraîncălzirea economiei şi deteriorarea semnificativă a deficitului de cont curent). Întrucât bugetul de stat avea bani, deficitul bugetar nu era pus sub observaţie.

Toată lumea era într-o stare de negare a analizelor, datelor macro în dinamica lor şi niciun analist sau analiză preventivă nu era luată în considerare: străinii, analiştii străini, nu vor ca România să se dezvolte, ca românii să o ducă mai bine, să aibă salarii mai mari, erau răspunsurile celor de la putere.

Cum stăm în prezent?

Nu avem o problemă externă de deficit de cont curent, cel puţin până acum (deficitul comercial este acoperit de plusul din servicii IT şi transport), dar avem o problemă legată de deficitul bugetar.

În primul rând, datoria publică este mult mai mare decât acum 10 ani (de la 10% din PIB la aproape 40% din PIB, preţul plătit în criză), iar deficitul bugetar nu mai este lăsat de izbelişte, ţinta fiind de 3% din PIB, nu cât iese ca acum un deceniu.

Guvernul Dragnea/Grindeanu speră să se încadreze în acest 3% din PIB, cifra cea mai urmărită de analiştii externi şi de analiştii agenţiilor de rating. Deficitul bugetar este văzut în dinamică, respectiv posibilitatea de a fi şi redus în următorii ani.

Analiştilor şi investitorilor externi li s-a pus pata pe acest indicator macro de la care acum porneşte totul: dobânzile la lei şi euro, cursul, percepţia în privinţa investiţiilor, percepţia în privinţa situaţiei economice a României şi în final, percepţia în privinţa situaţiei politice.

Bazându-se pe ce s-a întâmpla în economie în 2014-2015-2016, când au avut loc reduceri de taxe şi creşterea economică, premierul Sorin Grindeanu crede că şi în 2017 va fi la fel, că România se va încadra în ţintele macro: creştere economică de 5,2%, deficit bugetar de 3% din PIB şi îndeplinirea promisiunilor electorale. În spate se bazează că guvernul va reuşi să atragă bani europeni, ceea ce va asigura atât încadrarea în deficit, cât şi creşterea economică.

În 2014-2015-2016, majorările de salarii şi reducerile de taxe (scăderea TVA la alimente şi produsele generale) au fost acoperite prin reducerea investiţiilor de la buget.

În 2016 creşterea economică de 4,8% a venit aproape exclusiv din consum şi aproape deloc din investiţii atât de stat cât şi private.

Situaţia din business nu s-a schimbat foarte mult în bine faţă de perioada crizei: companiile româneşti continuă să sufere, cele mai multe pierd teren, fac greu faţă plăţii salariilor, taxelor rambursăriilor împrumuturilor la bancă, insolvenţa e pe masă în fiecare zi; multinaţionalele câştigă teren, dar nu mai investesc pentru că nu mai au de ce, businessurile devenind maşini de făcut bani.

Creşterea consumului a venit şi pe fondul reducerii dobânzilor bancare, atât la lei, cât şi la euro. Cei care au credite, atât companii cât şi persoane fizice au plătit rate mai mici, iar în condiţiile păstrării salariilor au beneficiat de bani în plus. De asemenea, creşterea creditelor de consum şi a creditelor imobiliare au contribuit la creşterea generală a consumului.

Acum situaţia se schimbă: dobânzile la leu şi euro se pregătesc să crească, odată cu schimbările de pe plan internaţional (America creşte dobânda la dolar), iar în aceste condiţii, ratele la bancă vor creşte, ceea ce va mânca din banii disponibili.

De asemenea, revenirea inflaţiei va însemna preţuri mai mari pentru bunuri şi servicii, ceea ce va mânca din nou din salarii.

Pentru a ţine deficitul bugetar sub control pe cash, guvernul Dragnea/Grindeanu, la fel ca guvernele Ponta şi Cioloş vor jongla cu investiţiile, cu plăţile pentru investiţii. Dar acest lucru va afecta businessul companiilor, în special al celor româneşti şi va tăia din creşterea economică viitoare, aşa cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Guvernul Ponta, cu Florin Georgescu şi Liviu Voinea la Finanţe (amândoi acum la BNR prim-viceguvernator şi viceguvernator), a fost puţin mai responsabil cu finanţele publice pentru a nu intra într-o coliziune cu FMI, cu agenţiile de rating, cu finanţatorii României.

Ponta a „sacrificat” partidul (PSD) pentru FMI şi imaginea externă. Acum e invers, Dragnea sacrifică poziţia şi percepţia externă în privinţa României pentru partid.

Dacă finanţele publice se deteriorează (pe primele două luni din an încasările la buget sunt cu 6% sub cele de anul trecut), agenţiile de rating, la care se uită toată lumea, de abia aşteaptă să pună România sub supraveghere. De aici până la retrogradarea din categoria investment grade în junk e o chestiune care ţine de interpretarea subiectivă a datelor macro.

În cazul în care situaţia finanţelor publice se deteriorează, creşterea dobânzilor la lei şi euro pentru finanţarea datoriei şi a deficitului bugetar este o certitudine. Investitorii în titluri de stat româneşti cer o dobândă mai mare, privind lucrurile în dinamică. Deja se întâmplă acest lucru. Şi atenţie, băncile din România au cea mai mare expunere din Europa pe titluri de stat, ceea ce arată că nu prea mai au loc de noi achiziţii.

Pentru acoperirea golului bugetar peste 3% din PIB, cu un PIB mai mic decât estimările, guvernul Dragnea/Grindeanu nu are prea multă marjă de manevră: vânzarea unor pachete de acţiuni la companiile de stat, la “fire sale”, tăierea cheltuielilor de investiţii şi trimiterea a ce rămâne pe bugetele următoare, noi taxe – euroacciza, taxa pe stâlp sau o altă taxa de acest gen care să fie plătită de companii pot reveni în actualitate, o taxa bancară (şi Austria are!) şi chiar naţionalizarea pilonului 2 de pensie, respectiv cei 5,1% din salariu care merg în pensia private administrate de firmele private.

În Polonia, confruntându-se cu aceleaşi probleme, autorităţiele au naţionalizat pensile private care erau plătite din salariu. Deci există precedent. Oricum, în România, contribuţia la pensia private pe pilonul 2 trebuia să fie acum de 6%, nu de 5,1%, deci se poate spune că deja 0,9% a fost naţionalizat.

În fiecare an aproape 5 mld. de lei merg din salarii către pensiile administrate privat. Aceşti bani ar merge către acoperirea deficitului de pensii, ceea ce ar reduce sumele transferate din bugetul de stat. 1% din PIB înseamnă 7 mld. de lei. Cu 5 mld. de lei s-ar acoperi 0,7% din PIB.

Ca o coincidenţă, FMI a spus că deficitul bugetar va fi în acest an de 3,7% din PIB, pe proiecţia lor, deci în acest moment lipseşte 0,7%.

Guvernele anterioare, inclusiv Cioloş, nu au aprobat mărirea contribuţiei pe acelaşi motiv, de lipsa banilor la buget, via bugetul de pensii, al cărui deficit este acoperit în fiecare an din bugetul de stat.

Din păcate, beţia puterii şi starea de negare a unor cifre macro în dinamică de care sunt cuprinşi cei de la PSD-ALDE, alături de premierul Sorin Grindeanu, nu îi determină să facă corecţii mai din timp  astfel încât România să nu ajungă din nou în categoria junk.

Confruntându-se între timp cu dosarul Manole, nici BNR şi nici guvernatorul Isărescu nu sunt atât de critici public în privinţa situaţiei macro, în privinţa politicii salariale a guvernului, în privinţa politicii finanţelor publice, aşa cum au fost cu legea dării în plată sau legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric.

Pentru FMI, gardianul României, este doar o chestiune de luni până când va fi chemată la Bucureşti.