Bănci și Asigurări

Marian Sârbu a demisionat din funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF

Marian Sârbu a demisionat din funcţia de...

Autor: Adrian Dumitrache

21.07.2014, 15:58 339

"Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat act de demisia domnului Marian Sârbu din funcţia de prim-vicepreşedinte şi membru executiv al Consiliului ASF. Domnul Marian Sârbu a notificat Parlamentul României (conducerea Camerei Deputaţilor şi Senatului) în privinţa demisiei începând cu data de vineri, 18 iulie", se arată într-un comunicat remis luni agenţiei MEDIAFAX.

Sârbu a fost numit de Parlament în această funcţie în data de 16 iunie. Anterior, el a fost membru neexecutiv în Consiliul ASF.

Ulterior, în data de 2 iulie, la sesizarea Partidului Democat Liberal (PDL), judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au hotărât că numirea lui Sârbu în funcţia de prim-vicepreşedinte al ASF este neconstituţională.

În motivarea instanţei se arată că Sârbu nu are o experienţă profesională specifică acestei funcţii. "Marian Sârbu nu are o experienţă profesională specifică în materie de minim nouă ani. Curtea constată că acesta nu întruneşte condiţia prevăzută de articolul 9 alin. (1) lit. a2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.93/2012 pentru numirea în funcţia de prim-vicepreşedinte, membru executiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară. Prin urmare, Hotărârea Parlamentului nr.26/2014 este nelegală în ceea ce priveşte această numire", se arăta în motivarea CC de la începutul lunii iulie.

Potrivit ASF, preşedintele instituţiei, Mişu Negriţoiu, a constatat, printr-o decizie adoptată luni, încetarea mandatului de membru executiv şi prim-vicepreşedinte al ASF al lui Marian Sârbu începând cu data de 18 iulie. "Demisia domnului Marian Sârbu are în vedere Decizia Curţii Constituţionale 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 17 iulie 2014, referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului 26, din 16 iunie 2014, privind numirea prim-vicepreşedintelui ASF", se mai spune în comunicatul ASF.

Anterior numirii lui Sârbu, funcţia de prim-vicepreşedinte ASF a fost deţinută de Daniel Dăianu, în prezent consilier în cadrul instituţiei, post pe care îl va ocupa până la 30 septembrie.

De la 1 octombrie, Dăianu va activa, pentru un mandat de 5 ani, în funcţia de membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al BNR. ASF şi-a început activitatea la finele lunii aprilie 2013, prin comasarea atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO