• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Bănci și Asigurări

Negritoiu, ING: Nu avem alta sansa decat stimularea consumului

Negritoiu, ING: Nu avem alta sansa decat stimularea consumului
08.07.2009, 20:14 20

Doi dintre cei mai importanti patru parametri din economie - inflatia, cursul, somajul si datoria publica - trebuie sacrificati pe termen scurt, pentru ca altfel nu vom iesi din criza, afirma Misu Negritoiu, presedintele ING Bank.
"Trebuie stimulate consumul si vanzarile ca masura pe termen scurt, chiar daca modelul economic al Romaniei este harcea-parcea. A iesit cum a iesit, dar trebuie sa umblam la remedii acum. Fara revenirea consumului nu avem nicio sansa", a spus Negritoiu, prezent la lansarea pachetului de masuri anticriza al PSD.
Stimularea consumului nu se poate face decat prin cresterea indatorarii statului, astfel incat din cei patru parametri, daca leul este dorit sa aiba un curs stabil fata de euro, vor fi sacrificate inflatia si indatorarea statului.
Negritoiu, fost ministru acum 15 ani, afirma ca nu mai conteaza inflatia in perioada de criza si ca trebuie o politica de expansiune economica. "BNR a reactionat tarziu si prudent, iar ultima decizie de a reduce dobanzile (de la 9,5% la 9% si o eliberare de cateva procente din rezervele minime obligatorii - n.red.) nu va conduce la scaderea dobanzilor de pe piata. Numai desfiintarea rezervelor minime obligatorii ar crea suficienta lichiditate pe piata pentru reluarea creditarii", a mai spus el.
Inflatia este de aproape 6%, ceea ce inseamna o dobanda reala a bancii centrale de 3%, spre deosebire de Polonia sau Cehia, unde dobanda bancii centrale este sub inflatie, deci dobanda reala este negativa, politica necesara pentru relansarea economiei.
Dupa decizia BNR bancile romanesti au inceput insa sa micsoreze dobanzile la credite. Ieri, BCR si Raiffeisen au anuntat in aceasta saptamana taieri de dobanda de circa 3% la creditele in lei. ING nu a anuntat micsorari de dobanda la creditele in lei. Negritoiu afirma ca statul se afla intr-o situatie dificila pentru ca a cheltuit banii inainte de criza, iar acum FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana ne cer austeritate. In afara masurilor de politica monetara si bugetare, el crede ca este necesara sustinerea investitiilor din fonduri structurate, scaderea cheltuielilor administrative ("prima noastra masura in business a fost cost-cutting-ul") si stimularea cheltuielilor si vanzarilor.
Singura marja de manevra a statului este in acest moment datoria publica, unde Romania sta bine printre celelalte tari europene - 20% din PIB, dar si aceasta creste foarte rapid, statul absorbind banii pentru cheltuielile curente.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: