Bănci și Asigurări

O piaţă ţinută în viaţă de lege: doar poliţele RCA şi asigurările obligatorii de case cresc

O piaţă ţinută în viaţă de lege: doar poliţele RCA şi asigurările obligatorii de case cresc

Foto: Shutterstock

Autor: Anelis Baciu

22.09.2014, 00:04 372

Afacerile asigurătorilor sunt ţinute în viaţă doar de obligativitatea încheierii de poliţe de protecţie a autovehiculelor (RCA) şi locuinţelor, din moment ce acestea sunt singurele clase care au adus încasări mai mari companiilor de asigurări în prima jumătate a acestui an, potrivit statisticilor Autorităţii de Supra­veghere Financiară (ASF).

Poliţele auto obligatorii au punctat un salt de 89% în perioada ianuarie-iunie a acestui an comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, până la 1,4 miliarde de lei, în timp ce PAID, societatea care emite poliţele obligatorii de locuinţe, a ajuns la un portofoliu de 1,57 milioane de locuinţe asigurate, de patru ori mai mult decât în iunie 2013.

Deşi în creştere, numărul proprietarilor care îşi asigură locuinţele printr-o poliţă obligatorie este foarte redus, având în vedere că în România sunt circa 8,5 milioane de locuinţe, iar asigurarea locuinţelor este obli­gatorie prin lege din 2010. Dacă luăm în calcul şi poliţele facultative, reiese că numai jumătate din locuinţele din România sunt asigurate.

De obicei, alături de poliţele RCA şi asigurările de răspunderi generale, dar şi cele de garanţii mergeau pe un trend ascendent. În prima jumătate a acestui an însă subscrierile pe aceste clase au intrat în teritoriul negativ.

De altfel, asigurările de garanţii au raporat cel mai acut declin, asigurătorii raportând venituri din aceste poliţe de numai 69 de milioane de lei în perioada ianuarie-iunie, cu 38% mai mici decât în acelaşi interval din 2013. Totodată, poliţele de răspunderi au înregistrat o scădere de 13%, până la 172 milioane de lei în primele şase luni ale anului.

O scădere semnificativă a fost înregistrată şi pe segmentul asigurărilor cu componentă investiţională unit-linked, care la nivel agregat au scăzut cu 25%, până la 222 milioane de lei.

Companiile de asigurări de viaţă susţineau la începutul anului că există o revenire a apetitului pentru risc al populaţiei şi mizau pe o creştere uşoară a acestui tip de poliţe. Cifrele la nivel de piaţă arată însă că în continuare asigurările unit-linked pierd teren în faţa poliţelor tradiţionale.

Nici măcar vânzările de poliţe împotriva catas­trofelor naturale, un segment „vânat de asigurători“, datorită daunalităţii reduse nu au urcat, ci din contră, au marcat unele dintre cele mai abrupte scăderi.

Asigurările împotriva dezastrelor naturale, formate în proporţie de 60% din poliţe facultative de locuinţe, s-au contractat cu un sfert în primele şase luni ale anului, până la 462 milioane de lei.

Industria locală de asigurări pare că se afundă tot mai mult în „criză“, de vreme ce asigurătorii raportează scăderi ale afacerilor.

În primul semestru din acest an vânzările de asigurări au scăzut la nivel agregat cu 7%, până la aproximativ 4 miliarde de lei, potrivit ASF.

AFACERI DE LA ZERO