Bănci și Asigurări

Olandezii de la Aegon au vândut asigurări de 28 mil. lei pe piaţa locală în T1, plus 39%

Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România

Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România

Autor: Anelis Baciu

30.08.2017, 00:05 447

Aegon au vândut asigurări de 28 mil. lei pe piaţa locală în T1, plus 39%

 

Anelis Baciu

Sucursala locală a grupului olandez Aegon a vândut asigurări în valoare de circa 28 milioane de lei (6,2 mil. euro) în primele trei luni ale acestui an, în creştere cu 39% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit informaţiilor transmise de companie la solicitarea ZF. 

Peste 90% din afacerile Aegon din primul trimestru au venit din vânzarea de asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare.

Primele brute subscrise la nivel de piaţă au cumulat 538,6 mi­l. lei în intervalul ianuarie-martie al acestui an, ceea ce înseamnă că Aegon a avut o cotă de piaţă de puţin peste 5%, situându-se pe locul opt în clasamentul asigu­ră­to­rilor de viaţă. Rezultatele Aegon nu apar însă în statisticile oficiale elaborate de Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF), întrucât operează local prin intermediul unei su­cur­sa­le a Aegon Polonia.

„Clienţii noştri sunt interesaţi de asigurările de viaţă din mai multe motive, în funcţie de contextul lor personal. Unii, ca părinţi, sunt preocupaţi să îşi protejeze familia şi să ofere copiilor, odată ajunşi la vârsta adultă, un capital cu care să pornească în viaţă, fie pentru studii, fie pentru o afacere. Alţii doresc să fie protejaţi atunci când iau un credit de la bancă. Mai sunt, desigur, mulţi clienţi care sunt conştienţi cât de important este să te pregăteşti financiar din timp pentru vârsta de pensie şi să se protejeze pentru situaţia în care sănătatea le-ar fi pusă la încercare“, a explicat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România. 

Asigurătorul îşi vine produsele în principal prin intermediul canalului de bancassurance, iar Banca Transilvania, Idea Bank şi Alpha Bank sunt bănci care vând produsele Aegon. 

Reprezentanţii Aegon spun că simt o maturizare a pieţei locale de asigurări de viaţă, în condiţiile în care românii încep să conştientizând nevoia unei planificări financiare de durată. 

„Turbulenţele de pe piaţă poate că au contribuit într-un anume fel la aceasta, în sensul în care am realizat cu toţii că trebuie să avem grijă de stabilitatea noastră financiară, ceea ce se poate realiza şi printr-o asigurare de viaţă cu componentă de economisire.“

Aegon a intrat pe piaţa din România în 2007, prin divizia de pensii private, iar în 2008 s-a extins şi în piaţa asigurărilor de viaţă. În 2013 Aegon a cumpărat şi operaţiunile locale ale grupului olandez Eureko. În prezent, în România Aegon are aproximativ 872.000 de clienţi şi circa 100 de angajaţi.

Anul trecut divizia de asigurări de viaţă a înregistrat o pierdere de 2,8 milioane de lei, de 2,5 ori mai mare decât rezultatul negativ raport în 2015, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Adâncirea pierderilor Aegon în România s-a produs în contextul în care afacerile companiei au crescut în 2016. Primele brute subscrise au avansat cu aproape 50% faţă de 2015, până la 100 mil. lei (22 mil. euro).

Piaţa asigurărilor de viaţă a bifat în intervalul ianuarie - martie al acestui an cel mai bun prim trimestru din ultimii zece ani, în condiţiile în care primele brute subscrise au crescut cu 43%, până la 538,4 mil. lei (120 mil. euro), potrivit datelor ASF.

Ritmul de creştere este spectaculos dat fiind că piaţa a avansat într-un ritm consecvent de 6-7% în ultima perioadă. Evoluţia din primul trimestru arată că după creşterea salariilor românii încep să se intereseze şi de asigurările facultative. 

Dezgheţarea vânzărilor de asigurări de viaţă a înteţit concurenţa din piaţă, iar mişcările în clasament nu au întârziat să apară. Cu toate că şi-a conservat poziţia de lider, NN Asigurări de Viaţă a pierdut semnificativ cotă de piaţă în favoarea BCR Asigurări de Viaţă.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO