Propunerea parlamentară privind aducerea acasă, de la Banca Angliei, a aurului României păstrat acolo, a deschis două fronturi de dezbateri. Primul priveşte propunerea ca atare: dacă e oportună, dacă are suport de legalitate etc., etc. Specialiştii Băncii Naţionale nu s-au angajat în aceste dezbateri. Pentru a nu anticipa analiza ce va însoţi avizul BNR, cerut de lege. Al doilea front de dezbateri însă, care nu se referă la propunerea parlamentară, dar implică o serie de aspecte legate în general de rezerva de aur, multe prezentate incomplet sau deformat, face imperios necesară o confruntare de opinii din care specialiştii Băncii Naţionale nu pot să lipsească.
O opinie de politician, exprimată zilele trecute în cadrul acestui al doilea front de dezbateri, mi-a amintit de un banc de dinainte de decembrie 1989. Statul comunist cumpăra cu sârg telemea de oaie din zonele tradiţionale. Se vindea bine la export. Aşa că proprietarii de oi din aceste zone erau oamenii cei mai bogaţi din România. Unii îşi ţineau banii în propriile gospodării, în case de fier. Alţii, încrezători în circuitele oficiale, îi depuneau la CEC. În aceste împrejurări apăruse bancul la care m-am referit. Un cioban s-a prezentat la ghişeul CEC-ului, unde-şi depusese banii, solicitând să-i fie restituiţi. Au urmat formalităţile şi, apoi, cu un teanc substanţial de bancnote în braţe, ciobanul s-a retras într-un colţ şi s-a apucat să numere. După care s-a înapoiat la ghişeu şi, punând teancul de bani în faţă funcţionarului, i-a spus: “No, uite că-s toţi. Acu i-ai înapoi, dă-mi ţidulă şi păstrează-i tot aici, nu mai am nicio grijă!”…
… Şi iată că, zilele trecute, ne-a fost dat să auzim că aurul de la Londra trebuie adus acasă... ca să vedem dacă e tot. Să vedem, deci, dacă toate cele 61 de tone de aur ale României, păstrate de BNR la Banca Angliei, sunt intacte. O întreagă tevatură, deci, preluarea aurului sub inventar, 61 de milioane de grame, maşini blindate care să transporte aurul de la Banca Angliei la aeroport, trupe de pază, avioane speciale, urmate de acelaşi “protocol” la Bucureşti, de la aeroport la Banca Naţională a României, primirea aurului, inventarierea, depozitarea… Şi toate astea pentru ce? Ce anume s-ar putea constata la Bucureşti, în tezaurul BNR, şi nu se poate constata la Londra, la Banca Angliei?
Banca Naţională a României deţine, la Banca Angliei, un cont de aur deschis încă dinainte de 1990. Un “cont alocat”, ceea ce înseamnă că lingourile de aur aflate în custodie la Banca Angliei pot fi identificate în orice moment, după numărul barei, greutate şi titlul de fineţe al aurului. În plus, Banca Angliei – care se străduie încă de la întemeierea sa, în 1694, să dezvolte o infrastructură care să dea anvergură pieţei aurului la Londra – dă prin însuşi prestigiul ei în lume, fără niciun demers formal, o serie de garanţii: 1) atestă că România, sau Italia, sau Germania deţin rezerve de aur; 2) că aceste rezerve conferă încredere în ţara în a cărei proprietate este aurul; 3) oferă un certificat de calitate pentru aurul din aceste rezerve; 4) securitatea asigurată pentru aurul aflat aici în custodie este maximă. Toate aceste servicii fiind remunerate de BNR cu o sumă, în lire sterline, echivalentă cu 309.000 de lei pe an… De lei, nu de euro!
Mai umblă vorba că aurul fizic, mutat de către BNR în străinătate, se află la dispoziţia custodelui. Un neadevăr. În realitate însă, aurul păstrat în contul deschis la Banca Angliei este în permanenţă şi în totalitate la dispoziţia BNR. Şi nu poate să fie utilizat – sub nicio formă – de către custode sau de către altcineva. Banca Angliei poate să facă operaţiuni prin acest cont numai la instrucţiunile şi în numele Băncii Naţionale a României.
Banca Naţională a României dă seamă pentru fiecare gram de aur, păstrat fie în ţară, fie în străinătate. Datele contabile exacte sunt prezentate în rapoartele înaintate Parlamentului, care sunt publice. Raportul din 2017, bunăoară, trimis Parlamentului anului trecut, este însoţit de Raportul asupra auditului situaţiilor financiare, făcut de auditorul independent Ernst & Young Assurance Services SRL, care “evaluează rezonabilitatea estimărilor contabile şi a prezentărilor aferente de informaţii”.
Şi încă un detaliu, extrem de important: acela că lucrurile se schimbă şi la Banca Angliei. Dacă, până în 2015, băncile centrale ce aveau acolo aur în custodie nu puteau face verificări, din 2015 încoace le este acceptat auditul. BNR a făcut deja un audit cu trei ani în urmă. Şi a programat un al doilea audit în toamna acestui an.
