Bănci și Asigurări

Persoanele fizice nu s-au inghesuit la obligatiunile BM

19.09.2006, 19:28 15

Corporatiile locale si bancile straine au fost investitorii cei mai interesati de obligatiunile emise de Banca Mondiala (BM) pe piata locala. In acelasi timp, companiile de asigurari locale au aratat un interes neasteptat de scazut pentru aceste titluri, a spus pentru ZF Claudia Butac, directorul departamentului Piete de Capital din ABN Amro Bank.
"Surpriza au fost companiile de asigurari, care nu au fost interesate de aceste plasamente pe termen lung. Desi au cumparat, ponderea mai mare a fost pentru fondurile de investitii", a explicat Butac. Ea considera situatia paradoxala, in conditiile in care companiile de asigurari ar trebui sa caute instrumente cu venituri fixe si risc redus, insa par sa fie mai degraba interesate de instrumente pe termen scurt, cu randamente mai bune si riscuri mai mari.
Dintre investitorii straini, fondurile de pensii au aratat de asemenea un interes semnificativ. Emisiunea, care a fost decontata ieri, a fost subscrisa in proportie de 77% de investitori autohtoni, respectiv 23% de nerezidenti. Corporatiile, majoritatea locale, au cumparat 55% din titluri, iar 35% au mers catre banci. Doar 10% au fost achizitionate de companii de asigurari, fonduri de pensii si fonduri de investitii.
Butac spune ca emisiunea si-a atins scopul, fiind subscrisa preponderent de jucatori locali. Ea a mentionat ca "nu este exclus ca BM sa revina" cu o noua emisiune pe piata locala si a precizat ca daca va fi realizata, titlurile vor fi emise cu o scadenta diferita de trei ani. "Avem mai multi clienti externi care vor sa se finateze pe piata locala. Probabil ca orice este cuprins in plaja de rating "A" este un instrument de dorit, cu diferente corespunzatoare de pret", a spus Butac.
Obligatiunile au fost vandute la valoarea nominala (la par), de 1.000 de lei, purtand o dobanda de 6,5% pe an la o maturitate de trei ani. Interesul bancilor romanesti a fost scazut, analistii considerand ca un jucator local poate inca sa gaseasca dobanzi mai bune pe piata. BNR ofera in prezent o dobanda de 8,75% pe an la depozitele atrase pe o luna.
BM, care are ratingul "AAA", stabileste astfel un reper important pe piata locala, de care va trebui sa tina cont cei care vor mai realiza emisiuni de obligatiuni. Statul nu a mai vandut obligatiuni din septembrie trecut, cand randamentul pentru scadenta de trei ani a fost de 6,47%. Pe piata sunt opinii potrivit carora statul va fi nevoit sa plateasca acum cel putin un pret egal cu cel oferit de Banca Mondiala, pentru termenul de trei ani, dar exista si pareri contrare. Deocamdata si-au anuntat intentia de a emite obligatiuni in lei BRD-SocGen si Raiffeisen Bank, care au mai facut miscari similare in urma cu doi ani. BCR anuntase inca de la inceputul anului o emisiune de obligatiuni pe piata locala, insa aceasta nu s-a materializat pana acum. BRD, care a obtinut deja aprobarea actionarilor pentru a vinde obligatiuni de 500 mil. lei, are ratingul "Aminus" de la Fitch, astfel ca ar trebui sa plateasca un pret mai mare decat BM, daca va accesa termenul de trei ani.

Cine a cumparat
Corporatii: 55%
Banci: 35%
Asiguratori, fonduri de investitii si fonduri de pensii: 10%
Persoane fizice: sub 1%

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24