Bănci și Asigurări

Polonezii de la Idea Bank au adus la capital 1,3 milioane de euro în septembrie

Polonezii de la Idea Bank au adus la capital 1,3 milioane...

Autor: Anelis Baciu

25.10.2017, 00:05 356

♦Banca avea la finalul lui 2016 active de 1,5 miliarde de lei în România, respectiv o cotă de piaţă de 0,4% şi locul 24 în sistem.

Idea Bank, instituţie de credit controlată de grupul polonez Getin Holding, a primit o injecţie de capital în valoare de 6 milioane de lei (1,3 mil. euro) în luna septembrie a acestui an, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Aceasta este a treia majorare de capital la Idea Bank din acest an. În total polonezii au vărsat 30,5 milioane de lei în acest an la capitalul Idea Bank, bani care s-au dus cel mai probabil pe dezvoltarea businessului.

Pe lângă bancă, polonezii mai deţin în România o companie de leasing financiar -Idea Leasing. După prima jumătate a acestui an grupul Idea Bank a raportat în România un profit net de 2,55 mililoane de lei. Profitul înregistrat în primele şase luni ale acestui an este cu aproximativ 65% mai mic decât câştigul raportat în prima jumătate a anului trecut. Diminuarea profitabilităţii grupului polonez în România a fost determinată de creşterea provizioanelor pentru credite de nouă ori, până la 3,9 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO