Bănci și Asigurări

Raiffeisen a tras frâna la creditare în T3 şi a accelerat pe depozite aşa cum recomandă Banca Austriei

Raiffeisen a tras frâna la creditare în T3 şi a accelerat pe depozite aşa cum recomandă Banca Austriei

Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România: Este normal ca grupul să evalueze în ce ţări investeşte resurse, care astăzi sunt mai scumpe şi mai puţine, iar într-o astfel de situaţie vă asigur că România va avea de câştigat.

Autor: Razvan Voican

25.11.2011, 00:06 1292

Soldul creditelor acordate de austriecii de la Raiffeisen a stagnat în trimestrul al treilea la nivelul de circa 4,4 mld. euro înregistrat la jumătatea anului, banca locală concentrându-se în schimb pe atragerea de depozite, care au crescut cu 7,4% faţă de trimestrul al doilea, până la 3,75 mld. euro.

Totuşi, volumul creditelor raportate la sfârşitul lunii septembrie păstrează o creştere de 7,3% comparativ cu septembrie 2010.

Asemenea altor bănci, Raiffeisen a anticipat presiunea în sensul ajustării raportului credite/depozite şi a tras frâna la creditare după ce în trimestrul II avusese o creştere de 4,6% faţă de T1. În paralel a accelerat atragerea de depozite, de la o creştere de 2,3% în T2 ajungând la 7,3% în T3.

Şi astfel austriecii au putut raporta ieri o îmbunătăţire vizibilă a raportului credite/depozite pe România, de la 125,7% la jumătatea anului la 117,2% în septembrie, arătând că deja au aplicat indicaţiile recente ale autorităţilor austriece de supraveghere care recomandă ca subsidiarele de bănci austriece din regiune să se finanţeze preponderent local şi mai puţin de la băncile-mamă.

Profitând de reputaţia solidă pe care o are pe piaţa de retail şi de reţeaua extinsă de peste 500 de unităţi, Raiffeisen a reuşit să-şi majoreze stocul de depozite fără a intra în războiul dobânzilor, înregistrând în T3 chiar o creştere de aproape 10% a câştigului din dobânzi, până la 71 mil. euro. La nouă luni venitul net din dobânzi a fost de 196 mil. euro, în urcare cu 8%.

La capitolul cheltuieli cu provizioane pentru pierderi din credite, Raiffeisen a menţinut "pasul" trimestrial de 18 mil. euro, ajungând la 52 mil. euro - nivel identic cu cel de anul trecut. În acelaşi timp, în T3 banca a redus uşor cheltuielile administrative, dar pe nouă luni are o creştere de aproape 5%, până la 214 mil. euro. Pe de altă parte, încetinirea creditării a făcut ca venitul net din taxe şi comisioane să scadă cu aproape 11% la nouă luni, până la 134 mil. euro. În aceste condiţii, Raiffeisen a raportat pentru afacerile din România un profit net de 20 mil. euro în T3, în scădere cu aproape 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe nouă luni banca a cumulat un câştig de 60 mil. euro, mai mic cu 29% comparativ cu anul trecut.

Van Groningen: Vom avea de câştigat de pe urma reevaluării poziţiei Raiffeisen în regiune

Rezultatele obţinute de grupul austriac în România vor face ca piaţa locală să fie avantajată în contextul reevaluării ţărilor spre care vor fi direcţionate resursele în continuare, afirmă Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank România.

"Raiffeisen Bank România are unele dintre cele mai bune rezultate din grupul Raiffeisen, aşa cum arată cifrele prezentate astăzi de grup. Am dovedit şi în criză stabilitate şi echilibru. Este

normal ca grupul să evalueze în ce ţări investeşte resurse, care astăzi sunt mai scumpe şi mai puţine, iar într-o astfel de situaţie vă asigur că România va avea de câştigat", spune Van Groningen comentând declaraţia de ieri de la Viena a şefului său Herbert Stepic, care a afirmat că este posibil ca grupul să se retragă de pe o piaţă sau alta din

regiune, fără a preciza criteriile pe care le are în vedere.

În T3 austriecii au raportat pe România profit net de 20 de milioane de euro, în Cehia de 19 milioane de euro, în Ungaria pierdere de 245 de milioane de euro, în Polonia profit de 20 de milioane de euro, în Slovacia profit de 39 de milioane de euro, în Slovenia pierdere de 2 milioane de euro, în Albania profit de 13 milioane de euro, în Bulgaria profit de 5 milioane de euro, în Croaţia zero, în Ucraina profit de 25 de milioane de euro, în Rusia profit de 54 de milioane de euro, iar în Serbia de 15 milioane de euro.

Stepic, care a spus în stilu-i caracteristic că Raiffeisen "a pierdut câteva pene în T3", dar nu a fost "jumulită" ca alte bănci, a precizat că nu are de gând să se retragă din Ungaria, în ciuda dificul­tă­ţilor de pe această piaţă.

Herbert Stepic, CEO al grupului austriac Raiffeisen Bank International - care controlează Raiffeisen Bank România, a făcut astăzi la Viena o declaraţie-şoc prin care afirmă în premieră că grupul nu va rămâne pe toate pieţele din Est pe care activează în prezent.

"Este posibil ca în viitor să ne retragem de pe o piaţă sau alta", a spus Stepic fără a preciza dacă are în vedere anumite pieţe şi nici criteriile pe care s-ar baza o decizie de retragere.

Totuşi, el a spus că în condiţiile actuale nu ia în calcul retragerea din Ungaria, în ciuda problemelor cu care se confruntă băncile în această ţară şi în pofida faptului că Raiffeisen Ungaria are pierderi de 286 mil. euro la nouă luni. Raiffeisen are în Ungaria active de 5,9 mld. euro şi o bancă de locul cinci.

În total, austriecii de la Raiffeisen sunt prezenţi pe 18 pieţe din Europa Centrală şi de Est, de la Cehia până la Belarus, trecând prin România, dar şi în Kosovo şi Albania. În Serbia deţin a opta bancă, în Slovenia a zecea, iar în Belarus a cincea.

În România erau pe locul patru la jumătatea anului, cu active totale originate local de aproape 6,2 mld. euro.

Austriecii au raportat pe trimestrul III un profit net de 20 mil. euro, în scădere cu 40% faţă de câştigul din aceeaşi perioadă a anului trecut. Creditarea a stagnat practic în T3 la circa 4,4 mld. euro, însă faţă de anul trecut consemnează o creştere de 7,3%. În schimb, depozitele au urcat cu 7,4% în T3 faţă de T2, până la 3,75 mld. euro.

Este pentru prima dată când şeful unui grup cu prezenţă puternică în regiune vorbeşte despre retragerea de pe anumite pieţe.

AFACERI DE LA ZERO