Bănci și Asigurări

Raiffeisen Locuinţe a ajuns la depozite de 450 mil. lei şi credite de 80 mil. lei anul trecut

Raiffeisen Locuinţe a ajuns la depozite de 450 mil. lei şi credite de 80 mil. lei anul trecut

Autor: Ciprian Botea

17.04.2015, 00:00 342

Raiffeisen Locuinţe, una dintre cele două specializate pe nişa de economisire-creditare în domeniul locativ, avea la finalul anului trecut depozite atrase de la clienţi de 451 milioane de lei (circa 100 mil. euro), în creştere cu 39% faţă de anul 2013, în timp ce creditele acordate însumau 80 milioane de lei, potrivit datelor din raportul anual al directoratului Raiffeisen Bank.

Creditele au crescut cu 25% anul trecut şi au o pondere de aproape 18% în totalul depozitelor. Comparativ, cealaltă bancă de economisire creditare, BCR Locuinţe, care este mai nouă pe piaţă, are depozite de 2,5 miliarde de lei, dar numai 6% s-au întors în credite. Raiffeisen locuinţe avea 217.000 de contracte anul trecut, iar valoarea acestora era de 3,25 miliarde de lei. Numărul clienţilor a crescut cu 22.000 pe parcursul anului trecut.

Banca a obţinut anul trecut un profit de 1,7 milioane de lei, nivel similar cu cel din 2013. Raiffeisen Locuinţe se situa la jumătatea anului trecut pe locul 37 în sistemul bancar, cu o cotă de piaţă de 0,1%. Sistemul de economisire-creditare presupune economisirea constantă a unei sume minime pe o perioadă de trei-cinci ani, clientul dobândind ulterior dreptul la un credit în lei cu dobândă fixă.

Dobânda oferită de bancă în etapa de economisire este de1,5% pe an, iar dobânda percepută după repartizarea contractului, pe toată durata etapei de creditare, este de 4,5% pe an. Clienţii beneficiază de o primă de la stat de 25% pentru sumele economisite într-un an.

 
AFACERI DE LA ZERO