Bănci și Asigurări

Rambursare anticipată sau un credit pe perioadă mai scurtă? Valentin Anghel, CEO, AVBS Credit: Un credit de 300.000 lei cu rambursare pe 15 ani este mai avantajos din perspectiva dobânzii plătite băncii decât dacă creditul ar fi pe 30 de ani şi se rambursează anticipat

Rambursare anticipată sau un credit pe perioadă mai...

Autor: Mircea Nica

06.03.2024, 12:30 5378

Pentru un credit de 300.000 lei (echivalentul a 60.000 de euro) cu rambursare pe 15 ani, cu o rată lunară de 3.064 lei, clientul iese mai avantajat, decât dacă accesează aceeaşi sumă cu rambursare pe 30 de ani, dar apoi se hotărăşte să ramburseze creditul ancitipat, potrivit informaţiilor transmise de AVBS Credit într-un comunicat, pe baza unei simulări efectuate de către brokerul de credite.

„Să luăm spre exemplu accesarea unui credit de 300.000 lei cu rambursare pe 30 de ani, adică 360 de luni, în care clientul se obligă prin contract să plătească lunar o rată de 2.440 lei. Asta înseamnă că după 30 de ani va plăti băncii în total aproximativ 878.000 de lei. Dacă persoana ar obţine acelaşi credit cu rambursare în 15 ani, va avea de plătit o rată lunară de 3.064 lei, iar la final ar plăti băncii în total aproximativ 551.000 lei. Ce se întâmplă dacă obţine acelaşi credit pe 30 de ani, dar se decide să facă rambursare anticipată? Rambursarea anticipată în 180 luni (15 ani) a unui credit de 30 ani înseamnă că lunar se plăteşte rata curentă plus principalul lunii viitoare, adică un cost lunar cuprins între 2.603 lei/lună (la început) şi 4.861 lei/lună (la final). Suma totală rambursată în acest caz? Undeva la 589.000 de lei“, a spus Valentin Anghel, CEO-ul AVBS Credit.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO