• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Bănci și Asigurări

Românii preferă să-şi crească economiile din bănci decât să ia credite noi

Românii preferă să-şi crească economiile din bănci decât să ia credite noi

Autor: Ciprian Botea

25.11.2011, 00:07 2027

Soldul creditelor acordate popula­ţi­ei şi firmelor a ajuns la 221 miliarde de lei (51 mld. euro) la sfârşitul lunii octombrie, ceea ce reprezintă un avans de 7% faţă cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ritmul creşterii anuale marcând o uşoară accelerare faţă de septembrie.

Exprimată în euro creşterea faţă de anul trecut a fost de 5% din cauza deprecierii cursului de schimb.

Avansul creditului privat s-a datorat finanţărilor acordate companiilor, care au crescut cu peste 10%, până la echivalentul a 117 miliarde de lei (27 mld. euro), în timp ce pe segmentul clienţilor individuali doar soldul finanţărilor în valută s-a majorat.

"Activitatea de creditare din ultimele luni a fost determinată de o cerere pentru produse de creditare relativ slabă şi o atitudine precaută a creditorilor pe fondul deteriorării persistente a perspectivelor de creştere din zona euro", comentează Vlad Muscalu, economist în cadrul ING Bank.

Soldul creditului neguvernamental a scăzut cu 0,2% în lei comparativ cu luna septembrie, în timp ce la valori exprimate în euro se constantă o creştere de 0,5% datorită tendinţei de apreciere a leului pe parcursul lunii trecute.

Populaţia avea datorii la bănci de peste 104 miliarde de lei (24 mld. euro) la sfârşitul lunii octombrie, din care două treimi reprezintă finanţările în valută. Creditele în lei acordate clienţilor individuali au scăzut cu 4,3 în octombrie faţă de aceeaşi perioadă din 2010 şi au ajuns la 35,6 mld. lei, în timp ce volumul împrumuturilor în valută exprimat în euro s-a majorat cu 4%, până la 15,9 mld. euro.

Depozitele în lei ale populaţiei au continuat să crească în luna octombrie şi au ajuns la 69,3 miliarde de lei, cu aproape 13% mai mult decât anul trecut, în timp ce economiile în valută au rămas relativ constante. Depozitele în lei ale firmelor au crescut cu 13,7% faţă de octombrie 2010, la 50 miliarde de lei.

"Activitatea de economisire pare să se fi accentuat în octombrie. Creşterea anuală a depozitelor în lei ale presoanelor fizice a atins cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, în tim ce creşterea depozitelor în valută se menţine în intervalul de creştere 1-3% trasat anul acesta", spune Muscalu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107