Bănci și Asigurări

Situaţie tensionată în sistemul bancar, după cel mai mare control al Consiliului Concurenţei în bănci din ultimul deceniu. Asociaţia dealerilor ACI păstrează tăcerea. Bancherii reacţionează şi vorbesc de lichiditatea din piaţă, de anticipaţii, de volatilitate şi incertitudini, toate cu impact asupra dobânzilor. Ce se va întâmpla?

Autor: Claudia Medrega

03.11.2022, 00:08 5963

Bogdan Neacşu, şeful bancherilor din ARB: Creşteri ale ratelor dobânzilor se înregistrează nu doar în România, ci la nivel global, în contextul valului inflaţionist. Piaţa banilor este o piaţă liberă, în care preţurile – ratele dobânzilor – se formează pe baza lichidităţii şi încorporează condiţiile curente şi anticipaţiile jucătorilor, iar acum suntem într-un context marcat de volatilitate ridicată şi multiple incertitudini În ultimii ani s-au înmulţit acuzaţiile unor politicieni sau autorităţi legate de manipularea de către bănci a unor dobânzi interbancare Libor CHF, care nu era bazat pe tranzacţii efective din piaţă, a fost înlocuit cu noul indice Saron, iar la Euribor s-a conturat o metodologie de calcul hibridă.

Creşterea substanţială a ROBOR în ultima perioadă, peste 8%, care a mărit tensiunea şi ratele persoanelor fizice şi companiilor care mai au credite la bancă cu dobânda varia­bilă legată de acest indice, a deter­minat în cele din urmă şi cel mai mare control al Consiliului Concu­renţei în bănci din ultimul deceniu.

La 24 de ore după descinderea inspectorilor Consiliului Concurenţei în birourile celor 10 bănci care cotează ROBOR-ul, nimeni nu ştie ce se va întâmpla, iar reacţiile jucătorilor din piaţă s-au lăsat aşteptate. Asociaţia dealerilor din bănci (ACI România) nu a dorit să comenteze subiectul.

În cele din urmă Asociaţia Română a Băncilor (ARB) a reacţionat prin vocea preşedintelui Bogdan Neacşu, care vorbeşte, printre altele, despre lichiditatea din piaţă, de anticipaţii, de volatilitate şi incertitudini, toate cu impact asupra dobânzilor.

„Creşteri ale ratelor dobânzilor – atât la consumatori, cât şi la nivelul pieţelor interbancare - se înregistrează nu doar în România, ci la nivel global, în contextul valului inflaţionist. Piaţa banilor este o piaţă liberă, în care preţurile – ratele dobânzilor – se formează pe baza lichidităţii (raportul cerere-ofertă) şi încor­porează atât condiţiile curente, cât şi anticipaţiile jucătorilor, iar acum suntem într-un context marcat de volatilitate ridicată şi multiple incertitudini“, a explicat şeful bancherilor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO