Bănci și Asigurări

Spre deosebire de cazul City Insurance, FGA caută bani după falimentul Euroins. Asigurătorii vor plăti o contribuţie specială la FGA, pe lângă cea de bază, care la un moment dat li se va returna, dar nu se ştie când

Spre deosebire de cazul City Insurance, FGA caută bani...

Autor: Mircea Nica

09.04.2023, 10:23 5058

♦ Dacă până acum FGA a primit aproximativ 30.000 de cereri, iar dauna medie este în jurul a 1.000 euro, înseamnă că doar pentru primele două săptămâni de la prăbuşirea Euroins plata ajunge la 30 mil. euro, în condiţiile în care Fondul plăteşte în continuare şi falimentul City Insurance, cu un disponibil în cont la finalul lunii februarie de sub 40 mil. euro ♦ În cazul City Insurance, contribuţia asigurătorilor la Fond s-a majorat de două ori ajungând la 4% începând cu anul 2023.

Colapsul Euroins România, fostul lider RCA, la scurt timp după cel mai mare faliment din industria asigurărilor, respectiv cel al City Insurance, a dus într-un an la evaporarea disponibilităţilor Fondului de Garantare a Asigurăţilor (FGA). Acum, parlamentarii din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au venit cu modificări legislative în ceea ce priveşte Fondul, dând posibilitatea FGA de a se finanţa cu sau fără garanţia statului, să apeleze la împrumuturi de trezorerie şi în acelaşi timp crează şi aşa-numita contribuţia specială a asigurătorilor, care este percepută în cazul în care Fondul gestionează situaţii de insolvenţă pentru care se estimează că se vor plăti sume care depăşesc disponibilităţile FGA, se arată în raportul preliminar suplimentar la proiectul de lege al Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Iulius Marian Firczak, deputat şi secretar în Comisia de buget, finanţe din Camera Deputaţilor, a explicat pentru ZF că această contribuţie specială nu este o contribuţie obligatorie pe care să o impună FGA, ASF sau legea şi nu se regăseşte în taxele plătite de către asiguraţi.

„Se creează un cadru legal prin care asigurătorii să poată să sprijine FGA pentru ca aceştia să aibă la dispoziţie mai repede fonduri pentru a despăgubi asiguraţii City Insurance şi Euroins, cu o viteză mult mai mare faţă de cea de până acum. Este practic un sprijin pe care pot să-l facă asigurătorii către Fond, iar Fondul să facă despăgubiri cu o viteză mult mai mare şi în momentul în care din contribuţia normală pe care trebuie să o facă asigurătorii şi care se regăseşte în preţ şi pe care noi, toţi consumatorii de RCA, o plătim, pe măsură ce se va acumula în Fond această contribuţie specială va fi returnată. Această contribuţie este specială pentru că ea se returnează“, susţine Iulius Marian Firczak.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO