Bănci și Asigurări

Străinii şi-au marcat o parte din profituri şi de aceea aprecierea leului s-a oprit, spun dealerii

no title

Autor: Liviu Chiru

28.03.2011, 23:54 18

Leul a cedat ieri o parte din terenul câştigat în faţa eurosăptămâna trecută, punând astfel capăt unei serii de patru zileconsecutive de aprecieri.

Cotaţiile pe piaţa valutară interbancară au revenit deasuprapragului de 4,1 lei pentru un euro, iar zilele următoare ar puteasă aducă noi creşteri moderate, spun dealerii.

BNR a calculat ieri un curs de 4,1065 lei pentru un euro, cu1,84 bani peste nivelul precedent. Dolarul a câştigat 3,47 lei,urcând la 2,9223 lei, ca urmare a fluctuaţiilor de pe pieţeleinternaţionale.

"Au fost jucători străini care şi-au marcat profiturile în primaparte a zilei, iar apoi a apărut şi un flux comercial de cumpărarede valută, destul de important. Nu am avut însă senzaţia că au fostactivate ordine presetate de limitare a pierderilor. Lumea vaaştepta probabil un nivel ceva mai ridicat - 4,12 lei pentru uneuro - ca să revândă valută", a comentat un dealer.

Percepţia asupra leului rămâne însă favorabilă, aceasta fiindoglindită şi în evaluările pozitive din rapoartele de analizărecente ale marilor bănci străine. Totuşi, dealerii se tem deja cădupă o apreciere atât de rapidă - leul a câştigat circa 4% de lasfârşitul anului trecut, grosul fiind însă concentrat în ultimalună - BNR va interveni pentru a netezi mişcările pieţei.

Euro se află acum la minimul ultimului an. De altfel, cotaţiiles-au apropiat deja de pragul de 4 lei pentru un euro, care şi anultrecut s-a dovedit a fi un nivel sensibil pentru BNR. Atunci maimulţi oficiali au avertizat că o apreciere prea puternică a leuluiar putea să afecteze exporturile, singura parte a economiei careşi-a revenit.

Pe piaţa monetară dobânzile pentru plasamentele pe o zi aucoborât uşor, intrând sub nivelul de 4% pe an, după ce urcaserăsăptămâna trecută, odată cu începutul unei noi perioada deconstituire a rezervelor minime obligatorii. Pentru scadenţele petrei luni dobânzile sunt pe palierul de 5% pe an, în timp ce lascadenţa de 12 luni băncile cotează dobânzi de 5,9%-6,7% pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO