Bănci și Asigurări

Topul celor mai avantajoase oferte de credite imobilare în lei

Topul celor mai avantajoase oferte de credite imobilare...

Autor: Ciprian Botea

14.09.2013, 14:29 1449

Stocul creditelor în lei acordate de bănci pentru achi­ziţia de locuinţe a făcut un salt de 90 de milioane de lei în luna iulie, ceea ce echivalează cu vânzarea a 500 de credite noi, potrivit calculelor efectuate de ZF pe baza datelor publicate de BNR. Creşterea lunară este de 4%, adică cel mai rapid ritm înregistrat din aprilie 2006 încoace.

Practic, bancherii au acordat de trei ori mai multe credite faţă de media lunară a ultimului an, determinantă pen­tru accelerarea vânzărilor fiind dispariţia garanţiilor în euro acordate prin programul Prima casă. Băncile mari au terminat în luna iulie plafoanele de garanţii în euro pentru credite Prima casă, iar statul a decis să nu mai aloce decât garanţii în euro pentru continuarea programului.

Clienţii au acum varianta unui credit în euro standard mai ieftin, dar cu avans de 25%, sau a unui credit Prima casă în lei, cu avans de 5%, dar cu o dobândă mai mare. Dacă un ipotecar în euro se vinde cu o dobândă de sub 5% pe an, cel mai ieftin credit în lei abia coboară puţin sub 7% pe an cu dobânda efectivă. La creditele standard în lei, dobânda porneşte tot de la 7% pe an.

Citiţi mai multe pe zfcorporate.ro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO