Bănci și Asigurări

Unde ţine BNR banii din rezerva valutară: investiţiile în titluri de stat reprezintă două treimi din total

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Ciprian Botea

13.10.2013, 20:02 379

Banca Naţională a mutat în ultima jumătate de an echivalentul a 14 miliarde de lei (3,3 mld. euro) din depozite la băncile centrale din străinătate în titluri de valoare negociabile (în general obligaţiuni de stat) în încercarea de a obţine randamente superioare din administrarea rezervelor valutare, arată datele instituţiei. Astfel, sumele plasate în titluri de stat ale altor ţări au crescut la sfârşitul lunii august până la 115 miliarde de lei (25,8 mld. euro), un maxim al ultimului an, în timp ce soldul depozitelor deţinute la băncile centrale a ajuns la 26,5 miliarde de lei (5,7 mld. euro). Sumele păstrate în depozite la băncile centrale au ajuns astfel la numai o treime din titlurile de stat, în condiţiile în care în urmă cu doi ani raportul era de unu la doi.

Titlurile de stat emise de alte ţări reprezintă peste două treimi din rezerva totală a BNR, de peste 162 miliarde de lei (36 mld. euro) la sfârşitul lunii martie. Mişcarea consemnată nu reprezintă neapărat o schimbare a strategiei băncii centrale, ci mai degrabă o adaptare la condiţiile de piaţă. Potrivit BNR, obiectivele administrării rezervei valutare sunt trei şi anume siguranţă, lichiditate şi obţinerea unor performanţe adecvate pieţei. Valoarea rezervei de aur era de echivalentul a 15,5 miliarde de lei în martie (103,7 tone aur, echivalentul a 3,5 mld. euro).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.10.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO