• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Bănci și Asigurări

„Uriaşă, Ascunsă şi în Creştere”: Bomba ascunsă a datoriei de 65 de trilioane de dolari la care întreaga lume financiară priveşte cu teamă

„Uriaşă, Ascunsă şi în Creştere”: Bomba ascunsă a datoriei de 65 de trilioane de dolari la care întreaga lume financiară priveşte cu teamă

Autor: Valeriu Dănilă

13.12.2022, 10:00 3807

Există un risc ascuns pentru sistemul financiar global încorporat în datoria de 65 de trilioane de dolari deţinute de instituţii din afara SUA prin instrumente derivate valutare, potrivit Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), titrează Greg Ritchie pentru Bloomberg, informaţie preluată de Yahoo! Finance.

Într-un document cu titlul „Uriaşă, Ascunsă şi în Creştere”, Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) a spus că lipsa de informaţii îngreunează factorii de decizie politică să anticipeze următoarea criză financiară. În special, aceştia şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că datoria nu este înregistrată în bilanţ din cauza convenţiilor contabile privind modul de înregistrare al poziţiilor derivate.

Descoperirile, bazate pe datele dintr-un sondaj al pieţelor valutare globale la începutul acestui an, oferă o perspectivă rară asupra amplorii leverage-ului ascuns. Swap-urile valutare au fost un punct de aprindere în timpul crizei financiare globale din 2008 şi al pandemiei din 2020, când dificultatea finanţării în dolari a forţat băncile centrale să intervină pentru a ajuta debitorii aflaţi în dificultate.

Pentru siguranţă datoria este susţinută de o sumă echivalentă de valută. Pentru a înţelege cum funcţionează sistemul, luaţi ca exemplu un fond de pensii olandez care cumpără active în SUA. Ca parte a tranzacţiei, va folosi adesea un swap în valută pentru a schimba euro în dolari. Apoi, când poziţia este închisă, fondul va rambursa dolari şi va primi euro. Pentru durata tranzacţiei, obligaţia de plată este înregistrată în afara bilanţului, ceea ce BRI îl numeşte „punct mort” în sistemul financiar.

Opacitatea este aceea care îi dezavantajează pe decidenţi, potrivit cercetătorilor BRI Claudio Borio, Robert McCauley şi Patrick McGuire.

„Nici măcar nu este clar câţi analişti sunt conştienţi de existenţa unor obligaţii atât de mari în afara bilanţului”, au scris ei. „În vremuri de criză, politicile de restabilire al fluxului dolarilor pe termen scurt în sistemul financiar, de exemplu, liniile de swap ale băncii centrale, sunt puse în ceaţă.

Bomba ascunsă a datoriei globale de 65 de trilioane de dolari: Paul J. Davies.

Băncile centrale au găsit modalităţi de a gestiona cererea de dolari în perioadele de stres. Rezerva Federală din SUA are instrumente, cum ar fi liniile de swap şi Facilitatea Repo FIMA, pentru a ajuta la prevenirea blocării pieţelor.

Pentru cercetătorii de la BRI, amploarea swap-urilor este îngrijorătoare. Ei estimează că băncile cu sediul în afara SUA deţin 39 de trilioane de dolari din această datorie, mai mult decât dublu obligaţiile lor din bilanţ şi de zece ori capitalul lor. Convenţiile contabile cer ca instrumentele derivate să fie înregistrate pe o bază netă, astfel încât volumul total al numerarului implicat nu este înregistrat în bilanţ.

„Există un volum uluitor de datorie în dolari în afara bilanţului care este parţial ascuns, iar decontarea riscului valutar rămâne îngrijorător de mare”, a declarat Borio, şeful departamentului monetar şi economic al BRI.

Tranzacţionarea globală a LIBOR-ului a remodelat trading-ul şi hedging-ul, spune BRI.

Într-un alt raport de luni, BRI a semnalat şi riscul de decontare ca o altă sursă potenţială de instabilitate pe piaţa valutară. Cercetătorii estimează că 2,2 trilioane de dolari din cifra de afaceri zilnică a dolarului a fost supusă riscului de decontare, posibilitatea ca o parte din tranzacţie să nu se reuşească să livreze activul.

Aranjamentele de plată versus plată (payment-versus-payment), un mecanism de decontare care coordonează transferurile pentru a se asigura că nimeni nu mai are o creanţă, tind să fie nepotrivite sau prea costisitoare pentru anumite tranzacţii, se arată în documentul BRI.

„Există în mod clar o nevoie urgentă ca participanţii de pe piaţa angro să caute modalităţi alternative de eradicare a expunerii la riscul de decontare într-o gamă largă de valute în afara celor mari şi tradiţionale”, a declarat Jerome Kemp, preşedinte la firma de procesare post-tranzacţionare Baton Systems, ca răspuns la document.

 
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9005
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.9024
Azi: 4.4823
Diferență: 0,4279
Ieri: 4.4632
Azi: 5.4945
Diferență: -0,0382
Ieri: 5.4966
Azi: 4.9076
Diferență: 0,102
Ieri: 4.9026