Bănci și Asigurări

Urmează ZF Insurance Summit 2017: Cum facem ca vânzările de poliţe facultative să treacă de zona mult clamatului potenţial şi să devină principala forţă în piaţă?

La finalul primului semestru al acestui an, primele brute subscrise din asigurări facultative Casco şi property reprezentau 35% din valoarea totală a pieţei, mult sub ponderea de 53% pe care o deţin poliţele obligatorii auto obli­gatorii (RCA).

Autor: Anelis Baciu

25.10.2017, 00:06 239

Poliţele facultative stau de ani buni în semiobscuritatea pieţei locale de asigurări, contribuţia lor la primele brute totale fiind mult sub mult clamatul potenţial.

Cum pot fi stimulate vânzările de asigurări facultative şi cum pot deveni acestea principala forţă în piaţă, sunt principalele teme ce vor fi discutate în cadrul conferinţei ZF Insurance Summit 2017, care va avea loc pe 2 noiembrie la hotelul Radisson Blu din Bucureşti.

La finalul primului semestru al acestui an, primele brute subscrise din asigurări facultative Casco şi property reprezentau 35% din valoarea totală a pieţei, mult sub ponderea de 53% pe care o deţin poliţele obligatorii auto obli­gatorii (RCA).

Vânzările de poliţe Casco şi property au cumulat 1,4 miliarde de lei (302 mil. euro) în prima jumătate a acestui an, în creştere cu circa 7% faţă de anul precedent, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Finan­ciară. Acest ritm de creştere este însă insuficient, luând în calcul nevoia de asigurare a românilor.

Mai mult, creşterea semestrială a primelor subscrise pe segmentul poliţelor facultative a fost generată doar de asigurările Casco, ceea ce înseamnă că românii pun mai mult preţ în continuare pe asigurarea maşinii decât pe asigurarea locuinţei sau chiar a propriei vieţi.

Poliţele property, segment care in­clude asigurările pentru locuinţe, au scăzut cu 6%, până la 492 milioane de lei în prima parte a acestui an. Poliţele property reprezintă doar 12% din totalul primelor brute subscrise la nivel de piaţă.

Pentru a discuta situaţia la zi a pieţei de asigurări facultative, precum şi pentru a identifica soluţii pentru stimu­larea dezvoltării, ZF va aduce la masa discuţiilor reprezentanţi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), directori ai companiilor de asigurări, reprezentanţi ai companiilor de bro­keraj, precum şi consultanţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO