• Leu / EUR4.8909
  • Leu / GBP5.7696
  • Leu / USD4.7450
Bănci și Asigurări

Volumul primelor brute subscrise de grupul austriac VIG în România a atins 412 mil. euro în primele nouă luni din 2021, plus 16%. Profitul brut s-a diminuat cu 86%, la 1,9 mil. euro

Volumul primelor brute subscrise de grupul austriac VIG în România a atins 412 mil. euro în primele nouă luni din 2021, plus 16%. Profitul brut s-a diminuat cu 86%, la 1,9 mil. euro

Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group

Autor: Cristina Bellu

18.11.2021, 09:48 96

Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG), prezent pe piaţa locală de asigurări prin intermediul Omanisig, Asirom şi BCR Asigurări de Viaţă, a raportat pentru primele nouă luni din 2021 un volum al primelor brute subscrise de 411,6 mil. de euro, în România, în creştere cu 16%, faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul brut s-a diminuat cu 86%, până la 1,9 mil. euro, potrivit datelor din raportul financiar al instituţiei.

Pe de altă parte, rata netă combinată a celor trei companii din România a ajuns la 102,4%, în timp ce în alte pieţe în care VIG activează rata se menţine sub 100%.

La nivelul grupului, volumul total al pri­melor brute subscrise a ajuns la 8,39 mld. euro în primele nouă luni din 2021, în creştere cu 5,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul înainte de impozitare a crescut semnificativ, cu aproximativ 41,2%, până la 376,1 milioane de euro.

Ca şi în trimestrele anterioare, toate liniile de business, cu excepţia asigurărilor de viaţă cu primă unică, au consemnat o creştere consistentă. În special segmentul asigurărilor de proprietăţi şi răspunderi a avut o evoluţie semnificativă, crescând cu 7,4%, până la 4,1 miliarde de euro.

Segmentul corporate, ce a consemnat o majorare a volumului primelor cu 13%, până la 1,1 miliarde de euro, a avut o contribuţie importantă la această evoluţie favorabilă, arată datele financiare ale instituţiei.

Asigurările de viaţă cu primă regulată au crescut cu 2,8%, la 2 miliarde de euro; asigurările RCA au crescut cu 4,9%, la 1,2 miliarde de euro, iar asigurările Casco s-au majorat cu 8,6%, până la 1,1 miliarde de euro.

Pandemia a dus la o mai bună conştientizare a importanţei sănătăţii şi a constituirii de economii. Acest aspect s-a reflectat pozitiv in nivelul primelor asigurărilor de sănătate, care s-a situat la 545,2 milioane de euro, în creştere cu 4,5%.

Conform strategiei, asigurările de viaţă cu primă unică au continuat să scadă, cu 2,9%, până la 661,7 milioane de euro.

Cele mai mari creşteri de prime au fost consemnate pe pieţele din Republica Cehă, Polonia şi România.

"Din păcate ne confruntăm încă la nivel global cu pandemia, care continuă să aibă un impact semnificativ asupra vieţii economice şi sociale pe pieţele unde activăm. Am reuşit să gestionăm cu succes evoluţiile din domeniul asigurărilor datorită poziţionării diversificate şi măsurilor prompte luate la nivel local. Grupul continuă să ofere siguranţă şi stabilitate chiar şi în circumstanţe dificile. Totodată, în regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) economia a avut o evoluţie mai bună decât indicau prognozele în urmă cu câteva luni. De aceea suntem foarte încrezători că ne vom atinge ţintele pentru 2021 şi că vom depăşi volumul de prime preconizat de 10,4 miliarde de euro", spune Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.

Grupul anticipează că ţintele stabilite pentru 2021 vor fi atinse, iar volumul preconizat de prime de circa 10,4 miliarde de euro cel mai probabil va fi uşor depăşit. Se confirmă estimarea de profit înainte de impozitare între 450 de milioane de de euro şi 500 de milioane de euro. Rata combinată este de aşteptat să se menţină în jurul a 95%.

 


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470