Bănci și Asigurări

Willi Cernko, noul CEO al Erste: Am avut un prim semestru foarte bun, dar în a doua parte a anului lucrurile se vor schimba având în vedere situaţia economică, intrarea într-o recesiune. Cea mai rea situaţie ar fi dacă Rusia ar opri gazele de tot pentru Europa, dar nu acesta este scenariul nostru, nu credem că se va intâmpla acest lucru

Willi Cernko, noul CEO al Erste: Am avut un prim semestru...

Autor: Cristian Hostiuc

01.08.2022, 17:05 134

Willi Cernko, noul CEO, a declarat că Erste a avut un prim semestru foarte bun, dar această evoluţie nu se va întâmpla şi în a doua partea a anului, având în vedere provocările economice şi perspectiva recesiunii.

Trebuie să vedem şi ce impact vor avea politicile viitoare ale Băncii Centrale Europene prin creşterea dobânzilor, a menţionat la conferinţa de prezentare a rezultatelor financiare ale Erste, cel mai mare grup bancar din Europa Centrală şi de Est.

Pentru S1/2022, Erste a raportat un profit de 1,13 miliarde euro, în creştere cu 24% faţă de S1/2021. Veniturile operaţionale au fost de 4,1 miliarde euro, în creştere cu 9,4%, iar creşterea creditelor a fost de 6,3%, soldul ajungând la 1,91 miliarde euro.

Erste are un nivel al capitalul principal de 21,7%, ceea ce implică o rată de 14,2%. Depozitele clienţilor au ajuns la 225,5 miliarde euro, în creştere cu 7,1%.

Activele bancare au crescut cu 6,4%, la 327,1 miliarde euro.

Erste a avut la jumătatea acestui an un nviel al creditelor neperformante de 2,2% şi o rată de provizionare de 91,8%.

Pentru războiul din Ucraina, Erste a alocat un nivel mai ridicat de provizioane la nivelul companiilor care au o legătură  cu Ucraina sau Rusia.

În zona de retail, Erste are previziuni destul de bune, considerând că cererea de credite pentru case şi de consum va rămâne destul de bună, chiar dacă este în scădere ca urmare a creşterii dobânzilor şi scăderii puterii de cumpărare, în urma exploziei inflaţiei.

Alexandra Habeler – Drabek, directorul de Risc, a menţionat că Erste este suficient de pregătită şi de capitalizată pentru a face faţă unei posibile deteriorări economice, care va afecta clienţii, atât persoanele fizice, cât şi companiile.

Nu vedem o deteriorare majoră a riscului de credit, a menţionat ea.

Willi Cernko, care a preluat conducerea Erste la mijlocul acestui an, a declarat că cel mai rău scenariu ar fi ca Rusia să oprească gazele de tot pentru Europa, ceea ce va afecta toate economiile.

Dar acesta nu este scenariul de bază al nostru, pentru că noi credem că nu se va întâmpla acest lucru, a menţionat el.

Europa, în frunte cu Germania, dar şi cu Austria, este dependentă de gazele de la ruşi. Putin testează în ultimele săptămâni ţările Europei pentru a le arăta, prin scăderea fluxurilor de gaze, ce ar înseamna acest lucru în mijlocul iernii. Preţul gazelor a crescut exponenţial şi deja multe companii dependente de această resursă de bază – industria chimică – au decis să îşi limiteze activitatea.

Erste crede că economiile din ţările unde are operaţiuni vor reuşi să treacă destul de bine peste această criză.

Spre exemplu, scenariul luat acum în considerare este că anul viitor economia zonei euro va creşte cu 1,8%, faţă de 2,7% în acest an, dar pieţele unde activează grupul austriac vor creşte cu 2,7%, faţă de 3,7% în 2022.

Inflaţia este aşteptată să scadă anul viitor. În România, Erste are o prognoză de scădere a inflaţiei la 8,3% faţă de 12,4% în acest an.

România are avea o creştere economică de 4% în 2023, cea mai bună previiune dintre ţările unde Erste activează – Cehia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Serbia, Croaţia şi Austria.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO