Bănci și Asigurări

​ZF Bankers Summit 2022. Paul Dieter Cîrlănaru, CEO, CITR: În ultima perioadă am avut măsuri de sprijin care au permis multor companii care s-au confruntat cu dificultăţi să meargă mai departe. Dacă eliminăm aceste roţi ajutătoare, câte biciclete mai stau în picioare?

​ZF Bankers Summit 2022. Paul Dieter Cîrlănaru, CEO,...

Autor: Ramona Cornea

11.07.2022, 14:17 104

În ultima perioadă au existat măsuri de sprijin din partea autorităţilor care au permis multor companii care s-au confruntat cu dificultăţi să meargă mai departe fără a fără a adresa problemele pe care le au, afirmă Paul Dieter Cîrlănaru, CEO al CITR. 

„Depinde de domenii şi de segmente din economie (când va creşte numărul de credite neperformante - n.red). Cred că este important să conştientizăm dacă astăzi un business este robust în mod real sau este un factor contextual. Am avut în ultima perioadă mai multă măsuri de sprijin care au permis multor companii care s-au confruntat cu dificultăţi să meargă mai departe fără a adresa problemele pe care le au. De aici vine răspunsul, dacă eliminăm aceste roţi ajutătoare, câte biciclete mai stau în picioare?”, a declarat Paul Dieter Cîrlănaru în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022.

  Ce a mai declarat Paul Dieter Cîrlănaru în cadrul evenimentului:

  • S-a vorbit multe despre ce înseamnă rezilienţă sau antifragilitate, cred că şi zona de educaţie, cât şi partea despre cum gândim câteva strategii care să ne ajute reprezintă fundalul a ceea ce au reprezentat aceste modificări. Ce se întâmplă acum este că, printre altele, una dintre soluţiile pe care Uniunea Europeană le-a propus este o creştere a nivelului general valabil în toate ţările din UE cu privire la soluţiile în ceea ce priveşte redresarea, restructurarea şi astfel de situaţii, cazuri şi măsuri care să ajute în o fază cât mai incipientă. 

• Cred că trebuie să ne uităm la două lucruri: dacă avem instrumentele necesare şi credem că prin această transpunere suntem on par cam cu toate reglementările din Europa în acest domeniu, precum şi dacă avem mentalitatea necesară, dacă avem o deschidere spre a adresa aceste probleme mai devreme, mai eficient şi într-un cadru cât mai colaborativ,  nu intempestiv, cum este acuzată insolvenţa că o face. 

• Cred că este important să fim mult mai deschişi şi să ne uităm la realitatea problemei. Am văzut în foarte mult discuţii pe care le-am avut recent că din partea creditorilor bancari există o deschidere spre a înţelege cum pot vedea mai devreme problemele şi ce soluţii pot implementa pentru ca lucrurile să nu se acutizeze. 

• Mi se pare important să conştientizăm că drumul unei companii nu se împarte în sănătoase şi nesănătoase, ci că el are un parcurs sinusoidal, mai cu seamă când avem astfel de evenimente pe care nu le putem controla. Astfel, dacă putem interveni în aceste momente cu probleme ale companiilor şi putem să ajutăm cât mai multe companii să-şi revină mai repede este un win – win pentru toată lumea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO