• Leu / EUR5.0860
  • Leu / GBP5.7723
  • Leu / USD4.4037
Bănci și Asigurări

ZF Live. Mişu Negriţoiu, fost bancher: În criza de acum nu se mai vorbeşte de austeritate ca în 2008/2009. PNRR este o intervenţie în economie

Mişu Negriţoiu

Mişu Negriţoiu

Autor: Mara Rolea

11.10.2021, 00:07 1173

România este dusă, până la urmă, de val şi nici nu poate să fie altfel pentru că are o economie deschisă, este o parte din piaţa unică europeană, şi se încadrează cumva în noile trenduri, în noile fluxuri ale economiei globale care sunt în resetare şi lucrurile se schimbă, consideră Mişu Negriţoiu, fost şef al ING Bank şi fost preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

„Cum facem faţă acestor schimbări? Probabil va trebui să ne aliniem evident la politicile Uniunii Europene şi poate chiar dacă nu suntem parte din zona euro şi supravegherea BCE, probabil de inspiraţie, cel puţin pentru banca centrală, vor fi şi politicile adoptate de BCE, aşa cum la injecţia în piaţă BNR a împrumutat câteva instrumente sau s-a inspirat din câteva instrumente ale BCE-ului.“

Negriţoiu mai spune că, până la urmă,  PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) este de fapt o intervenţie în economie.

„În ultimii ani, s-a schimbat paradigma. Este foarte greu de identificat direcţiile urm„ătoare. Nu uitaţi că criza din 2008-2010 s-a bazat pe austeritate. În criza de acum nu am mai auzit pe nimeni, în România, în Europa sau în lume să pronunţe cuvântul austeritate. Deci a fost rezolvată, de fapt, prin infuzia de lichiditate în economie. Cum această lichiditate va fi retrasă şi cum influenţează până la urmă restructurarea probabil a producţiei şi inflaţia este greu de prevăzut acum.“

România nu  poate să inventeze nişte politici, altele decât sunt cele ale Uniunii Europene şi politicile globale, adică ceea ce face lumea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează Gala Ziarul Financiar, 17 noiembrie 2025
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 5.0860
Diferență: 0,0295
Ieri: 5.0845
Azi: 4.4037
Diferență: -0,2898
Ieri: 4.4165
Azi: 5.7723
Diferență: -0,0796
Ieri: 5.7769
Azi: 5.4550
Diferență: -0,0293
Ieri: 5.4566