Burse - Fonduri mutuale

Actiunile BRD, cele mai tranzactionate

04.02.2005, 00:00 17

Cele mai tranzactionate actiuni in sedinta de ieri au fost cele ale BRD, cu un rulaj in piata de peste 148 miliarde de lei (3,9 milioane de euro). In afara de aceste transferuri, cu titlurile BRD s-a derulat si o tranzactie speciala, la pretul de 48.800 lei/actiune, in valoare de 5,7 miliarde de lei (0,15 milioane de euro). Ultima tranzactie din piata 49.400 lei/actiune, in crestere cu 1,2% fata de sedinta precedenta.
Alte tranzactii speciale s-au mai realizat ieri cu actiunile Bancii Transilvania si cu cele ale Turbomecanica. Operatiunea care a implicat actiunile bancii s-a perfectat la 12.700 lei/actiune, valoarea acestui transfer fiind de 5,7 miliarde de lei (0,15 milioane de euro). In piata, cotatia de la inchidere a fost de 13.000 lei/actiune, cu 2,4% mai ridicata fa.
Tranzactia speciala derulata cu actiunile Turbomecanica s-a realizat la 127.000 lei/titlu, peste pretul din piata. Operatiunea a insumat 12,7 miliarde de lei (0,3 milioane de euro).
Actiunile Impact au atins un nou maxim istoric de 9.200 lei/actiune. Aceste titluri au castigat ieri 8,2%, inchiderea facandu-se la pretul maxim. Valoarea tranzactiilor a fost de 9,6 miliarde de lei (0,2 milioane de euro).
Actiunile Petrom au stationat in general in jurul cotatiilor precedente. Titlurile au inchis la pretul maxim al sedintei de 4.260 lei/actiune, in crestere cu 0,5%. Actiunile celei mai mari companii de pe Bursa au realizat un rulaj de 30,2 miliarde de lei (0,8 milioane de euro). Titlurile Rompetrol Rafinare, cealalrta companie petroliera de pe Bursa, au fost suspendate de la tranzactionare.
Cea mai mare scadere a apartinut actiunilor Siretul Pascani, care au pierdut 8,7%. La inchidere, actiunile au fost cotate la un pret de 2.100 lei/actiune. Aceste titluri au facut obiectul unor tranzactii de 5,5 miliarde de lei (0,1 milioane de euro).
Tosi cei trei indici bursieri au crescut ieri. Indicii BET si BET - C au urcat cu peste 1%, in timp ce BET - FI, indicele care urmareste evolutia actiunilor societatilor de investitii financiare (SIF), a castigat aproape 6%. Valoarea tranzactiilor realizate pe Bursa a crescut comparativ cu sedinta precedenta, atingand 494,4 miliarde de lei (13,1 milioane de euro).
Azi va incepe tranzactionarea actiunilor SSIF Broker (simbol BRK). Compania a avut anul trecut un profit net/actiune estimat de 2.531 lei, in timp ce activul net unitar este in jurul a 15.000 lei/actiune. Valoarea nominala a unei actiuni este de 10.000 lei.
Ceilalti brokeri de pe piata se asteapta cel putin la o dublare a pretului pe piata fata de pretul de subscriere de 15.500 lei/actiune din cadrul ofertei publice initiate de anul trecut. "Este posibil ca de la deschidere pretul sa fie dublu fata de cel la care investitorii au subscris in cadrul ofertei. De asemenea, daca cererea va fi ridicata, nu este exclus sa se duca si spre 50.000 lei/actiune, mai ales daca si oferta va fi redusa" a comentat Gabriel Rotaru, director de tranzactionare de la societatea de brokeraj Intercapital Invest.



Piata RASDAQ
Cele mai tranzactionate titluri pe piata RASDAQ au fost ieri actiunile producatorului de confectii Braiconf Braila, cu un rulaj total de 14,5 miliarde de lei (0,39 milioane de euro), circa un sfert din volumul total al tranzactiilor.
Prin cele 200 de tranzactii s-au transferat aproape 145.000 de actiuni, pretul mediu de tranzactionare fiind de 100.429 lei/actiune. Braiconf continua sa fie in atentia investitorilor, dupa ce a realizat mai multe volumuri record in ultimele saptamani. Cotatia actiunilor Braiconf a continuat trendul ascendent, majorandu-se cu 7,37% fata de sedinta anterioara, pana la 102.000 lei/actiune.
Printre cele mai tranzactionate actiuni s-au numarat si cele ale societatii Socep Constanta. Volumul total al tranzactiilor s-a ridicat la 7,34 miliarde de lei (200.000 euro. Pretul de inchidere a fost de 4.900 de lei/actiune, cu 2 procente mai ridicat fata de sedinta precedenta.
La categoria de baza, cele mai tranzactionate au fost actiunile producatorului de medicamente Biofarm. S-au realizat 104 tranzactii cu actiuni Biofarm, al caror volum total a depasit ieri 6,1 miliarde de lei (245.000 euro). Cursul actiunilor a inregistrat o corectie de 7,7 procente fata de sedinta anterioara. Pretul de inchidere a fost stabilit la 5.200 lei/actiune, dupa ce a oscilat intre un minim de 5.100 lei/actiune si un maxim de 6.000 de lei/actiune.
Argus Constanta a fost din nou in atentia investitorilor, insa rulajul inregistrat a depasit cu putin 5,1 miliarde de lei (136.000 euro), de doua ori mai putin fata de sedinta anterioara. Cotatia actiunilor Argus s-a redus cu 0,93 procente, pretul de inchidere fiind stabilit la 53.000 lei/actiune. Principalii actionari ai societatii sunt omul de afaceri Vasile leu, care detine 11,5% din actiuni, si SIF Oltenia, cu un pachet de 10,2%.
Cea mai puternica scadere au inregistrat-o actiunile Neptun Campina. Pretul de inchidere al acestora a scazut cu 15,25%, pana la 370.000 lei/actiune, fata de 480.000 de lei/actiune, in sedinta precedenta, in conditiile in care rulajul a fost destul de redus, ajungand la 644 milioane lei (17.300 de euro).
La categoria a doua, actiunile Asirom au fost cele mai tranzactionate, cu un volum total de aproape 2 miliarde de lei (54.000 de euro). Pretul de inchidere al titlurilor Asirom a fost de 5.400 lei/actiune, cu 2,7% mai redus decat in sedinta precedenta.
In conditiile unei piete stabile, indicele RASDAQ Compozit, care urmareste evolutia tuturor titlurilor cotate pe piata RASDAQ, a crescut cu 13 puncte (0,61%), atingand 2,158 de puncte. Volumul total al tranzactiilor realizate s-a ridicat la aproape 60 de miliarde de lei (1,6 milioane de euro).
catalin.ciocan@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24