Burse - Fonduri mutuale

Agroland Agribusiness, parte a grupului Agroland, estimează vânzări de aproape 48 mil. lei la finalul anului şi profit net de 3,3 mil. lei. Compania are o capitalizare de piaţă de peste 30 mil. lei

Agroland Agribusiness, parte a grupului Agroland,...

Autor: Cristina Bellu

07.02.2022, 10:04 492

Agroland Agribusiness (simbol bursier AAB), companie care vinde inputuri pentru agricultura organică şi convenţională, parte a grupului Agroland, tinteşte vânzări nete de 47,9 milioane de lei la finalul anului, EBITDA de 4,2 milioane de lei şi un profit net de 3,3 milioane de lei.

Cifrele vizate au fost publicate printr-un raport curent la Bursa de Valori Bucureşti ce prezintă bugetul de venituri şi cheltuieli al Agroland Agribusiness pentru anul curent.

În urma publicării raportului, acţiunile AAB înregistrau la ora redactării acestei ştiri un avans de 0,62%, pe un rulaj de 40.000 de lei, arată datele BVB.

Compania intenţionează să îşi mărească echipa cu zece noi angajaţi în acest an, cu focus pe extinderea afacerii prin deschiderea a două noi birouri şi depozite regionale, în Bucureşti şi Timişoara, care vor avea rolul de a mări aria de acoperire în regiunile Sud, Sud-Est şi Vest ale României.

În prezent, Agroland Agribusiness activează în zona de Sud-Vest a ţării, respectiv în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş, Teleorman, Vâlcea şi Gorj.

„La nivelul companiei, avem stabilită o strategie axată pe mai multe paliere de dezvoltare, precum mărirea echipei, extinderea geografică, realizarea de parteneriate cu furnizori din România şi din străinătate şi lansarea unei game de noi produse din categoria pesticidelor, îngrăşămintelor şi nu numai,” spune Florin Radu, Director General al Agroland Agribusiness.

La capitolul provocări, Florin Radu precizează că cele mai importante sunt legate de inflaţie şi creşterea costurilor în toate industriile, în special în domeniul energiei. Totuşi, el apreciază că prin trendul actual de creştere al preţurilor produselor alimentare, înseamnă că şi fermierii se pot aştepta  la o compensare în randament, prin preţul crescut al produselor agricole.

„Chiar dacă preţurile inputurilor agricole au crescut semnificativ, la categoria de produse fertilizanţi vedem o majorare a preţurilor de aproximativ 250%-300%, iar pentru fermieri nevoia de finanţare a crescut exponenţial, în acelaşi timp pe trendul actual de creştere al preţurilor produselor alimentare, înseamnă că şi fermierii se pot aştepta, la rândul lor, la o compensare în randament prin preţul crescut al produselor agricole din acest an”.

Tot anul acesta, Agroland Agribusiness are în vedere investiţii în divizia de retail prin dezvoltarea unei game de produse ecologice pentru fermierii mici şi gospodării – o parte din produse care sunt vândute către fermierii mari, dar şi pachete specializate, de dimensiuni reduse, potrivite pentru nevoile acestora. Ulterior, aceste produse vor fi introduse în reţeaua de magazine Agroland.

În ceea ce priveşte recuperarea creanţelor de la fermieri, compania va continua în 2022, ca şi în anii trecuţi, să acorde o atenţie sporită acestei activităţi. În momentul de faţă, datorită eforturilor depuse în această direcţie de-a lungul timpului, Agroland Agribusiness are o rată de recuperare a creanţor ridicată, de 99%, aspect ce contribuie la stabilitatea afacerii şi un flux de numerar solid.

Acţiunile Agroland Agribusiness SA sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 15 iunie 2021 şi se tranzacţionează sub simbolul AAB. Compania are o capitalizare de piaţă de peste 30 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile AAB sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piaţa AeRO.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO