Burse - Fonduri mutuale

ANEVAR are un nou preşedinte, Daniel Manaţe

ANEVAR are un nou preşedinte, Daniel Manaţe

Autor: Raluca Ghinea

27.01.2016, 14:48 1252

Vascu a deţinut funcţia de preşedinte al asociaţei evaluatorilor timp de doi ani, în perioada 2014-2015.

Statutul organizaţiei prevede mandate de câte doi ani pentru preşedinte şi pentru ceilalţi membri ai Consiliului director. De asemenea, fiecare preşedinte este ales cu doi ani înainte de a prelua funcţia, perioadă în care deţine funcţia de prim-vicepreşedinte ANEVAR, ajungând astfel să cunoască foarte bine organizaţia şi să asigure continuitatea strategiei şi a relaţiilor de parteneriat ale asociaţiei.

"Obiectivele pe care mi le-am propus pentru mandatul meu de doi ani la conducerea ANEVAR sunt legate în primul rând de creşterea calităţii şi uniformităţii rapoartelor de evaluare elaborate de membrii noştri. Îmi doresc, de asemenea, să continuăm demersurile începute de colegii noştri anul trecut, de construire şi consolidare a bazelor de date cu rapoartele de evaluare pentru garantarea împrumutului şi pentru impozitare. Acestea vor duce şi la îndeplinirea primului obiectiv, de creştere a calităţii, dar şi la o transparenţă mai mare, utilă tuturor actorilor din piaţă, de la utilizatori, investitori şi contribuabili, la autorităţi", a declarat Manaţe într-un comunicat.

El este membru al Consiliului director al ANEVAR din anul 2004, ocupând de-a lungul timpului funcţiile de vicepreşedinte, preşedinte al Comisiei de cercetare şi standarde şi al Comisiei de imagine. De asemenea, în perioada 1993-2001, a fost preşedinte al centrului teritorial ANEVAR Arad.

Vascu a rămas în componenţa Consiliului director. Acesta mai este condus, din poziţia de prim-vicepreşedinte, de Dana Ababei, care va prelua funcţia de preşedinte în anul 2018, şi de alţi şase vicepreşedinţi.

Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a fost înfiinţată în anul 2011, în baza unei ordonanţe a Guvernului, ca organizaţie profesională de utilitate publică, fără scop patrimonial, din care fac parte evaluatorii autorizaţi care dobândesc această calitate, în condiţiile prevăzute de lege.

ANEVAR reprezintă aproximativ 4.000 de membri titulari persoane fizice şi 400 de companii care deţin calitatea de membri corporativi.

AFACERI DE LA ZERO