Burse - Fonduri mutuale

Bridgewater, cel mai mare vânzător în lipsă al acţiunilor europene, începe să fie recompensat pentru poziţiile adoptate. Compania a mizat în acest sens 9,4 mld. dolari

Luna trecută, Bridgewater a mizat pe o vânzare a acţiunilor corporative în acest an

Luna trecută, Bridgewater a mizat pe o vânzare a acţiunilor corporative în acest an

Autor: Eduard Ivanovici

15.07.2022, 13:39 607
  • ASML, TotalEnergies, SAP şi Siemens printre companiile vizate
 

Vânzările în lipsă (short selling) efectuate de fondul de hedging Bridgewater Associates încep să dea roade.

Compania investitorului Ray Dalio are poziţii de tip short în valoare de 9,4 miliarde de dolari împotriva a 26 de emitenţi incluşi în Euro Stoxx 50, indice unde sunt prezente societăţi cu mari capitalizări, conform datelor analizate de Bloomberg.

De când Bridgewater şi-a dezvăluit o parte din poziţii luna trecută, benchmark-ul european a avut o dinamică sub cea a principalilor indici din Statele Unite, Marea Britanie şi Japonia.

Trendul descendent al acţiunilor, combinat cu înrăutăţirea perspectivelor economice şi exacerbat de criza energetică şi incertitudinile prezente în spaţiul politic, a creat un teren fertil pentru investitorii europeni axaţi pe scăderi. Totodată, decizia de a paria împotriva unora dintre cele mai mari companii din regiune oferă deja o parte din rezultatele aşteptate de Bridgewater.

Grupul american a mizat câteva miliarde de dolari împotriva producătorului olandez de cipuri ASML Holding,  gigantului petrolier francez TotalEnergies, companiei de software SAP şi firmei tech Siemens, ambele din Germania.

Short sellerii împrumută acţiuni pe care le vând ulterior în speranţa de a cumpăra la un preţ mai mic, încasând astfel diferenţa. Poziţiile se pot concentra strict asupra profitului sau pot face parte dintr-o strategie mai vastă de hedging, bazată de modele cantitative de investiţii.

Între timp, Bridgewater, care gestionează active de circa 150 de miliarde de dolari, refuză să detalieze pe baza poziţiilor individuale de tip short.

Nu este clar când Bridgewater a început să vândă în lipsă acţiuni europene, având în vedere că fondurile de hedging nu sunt obligate să-ş dezvăluie micile poziţii. În prima jumătate a anului, fondul Pure Alpha II al Bridgewater a înregistrat o creştere de 32%.

În 2018, compania a generat un val de controverse după ce a mizat 22 de miliarde de dolari împotriva unora dintre cele mai mari societăţi din Europa, urmând să deţină poziţii short de 14 miliarde de dolari în 2020, an în care a luat în vizor ASML şi SAP.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO