Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la Bucureşti a stagnat vineri, pe o lichiditate în creştere

Bursa a stangat, pe o lichiditate în creştere datorită unor deal-uri

Foto: Victor Ciupuliga

13.01.2012, 17:54 172

Bursa de la Bucureşti a stagnat vineri, într-o piaţă în care creşterile din prima parte a zilei au încetinit spre închidere, pe o lichiditate în creştere şi asigurată în proporţie de 33% de tranzacţii negociate cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5), SIF Moldova (SIF2) şi Transelectrica (TEL).

Majoritatea acţiunilor de la BVB au deschis ziua la preţuri peste ultimele cotaţii de joi, piaţa urmând linia burselor externe. Punctul maxim de creştere a fost atins la ora 11:00, cand indicel general al pieţei, BET-C, se plasa cu 0,8% peste nivelul de joi. În ultima oră, creşterile au încetinit, în condiţiile în care pieţele europene au început să scadă, influenţate de informaţii potrivit cărora Standard&Poor's (S&P) este pe care să retrogradeze ratingurile mai multor state din zona euro.

La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu numai 0,14%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,13% peste închiderea de joi.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 0,22%. Titlurile SIF-urilor au urcat în această săptămână cu 3,5% - 14%, susţinute de ordinele de cumpărare plasate de un investitor mai mare.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut nesemnificativ, cu 0,08%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

"Este clar că anul acesta investitorii vor fi orientaţi în principal către acţiunile lichide şi dacă acestea se tranzacţionează şi cu discount cu atât mai bine. Astfel, sunt convins că SIF-urile vor încheia anul drept cele mai tranzacţionate acţiuni ca rulaj. Sunt încrezător că investitorii instituţionali vor fi înclinaţi să fructifice această oportunitate de a cumpăra şi a concentra în timp relativ redus câte 5% din fiecare SIF, în ciuda unui volum mediu de tranzacţionare redus şi a unui portofoliu concentrat pe acţiuni reprezentând sistemul bancar nu în cele mai bune zile ale lui. Dividendele anului financiar 2011 par a fi un motiv în plus", a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al EFG Eurobank Securities, Laurenţiu Floroiu.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 35,4 milioane lei (8,2 milioane euro), valoare cu 23% peste rulajul de joi, de 28,8 milioane lei (6,6 milioane euro). Aproximativ 33% din lichiditatea de vineri a fost asigurată de deal-uri acţiunile SIF Oltenia, SIF Moldova şi Transelectrica, în valoare cumulată de 11,5 milioane lei (2,6 milioane euro).

"Nu ştiu în ce măsură volumele vor creşte în acest an, deocamdată ele sunt la jumătate faţă de media anului trecut. Nu sunt convins că la finele lui 2012 media zilnică de tranzacţionare o va depăşi pe cea din 2011, de 11 milioane euro. Pe termen scurt, însă, în funcţie şi de cât de volatile vor fi pietele, mă aştept ca volumele să crească, dar fiind preponderent determinate de acţiunile lichide, precum SIF-urile, Fondul Proprietatea şi băncile", a afirmat Floroiu.

Acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu operaţiuni de 8,6 milioane lei, iar preţul a crescut cu 0,68%, la 0,4299 lei.

Cu titlurile SIF Oltenia au fost realizate trei deal-uri prin care a fost transferat un pachet reprezentând 1% din capitalul social. Acţiunile au fost cedate la un preţ de 1,165 lei, cu 3,65% peste ultimul preţ de joi, iar pe piaţa principală cotaţia a scăzut cu 0,44%, la 1,119 lei. Exceptând deal-urile, cu titlurile societăţii au fost realizate transferuri de 2,3 milioane de lei.

Directorul de operaţiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci, crede că interesul investitorilor pentru acţiunile SIF-urilor este influenţat şi de faptul că după creşterea pragului de deţinere la 5% jucătorii pot avea un cuvânt mai greu de spus în AGA, fie pentru decizii importante, precum schimbarea conducerilor sau majorări de capital.

"Deal-urile cu acţiunile SIF Oltenia pot conduce la ideea unui transfer de pachete între doi investitori care acţionează concertat şi deţineau 2%. Dacă anterior, când pragul era de 1%, pachetul era împărţit pe două portofolii, acum unul a preluat pachetul celuilalt. Important este că volumele mari de pe SIF-uri pot angrena toată piaţa şi pot scoate din amorţire alte acţiuni", a afirmat Murgoci.

Tranzacţii negociate au fost realizate şi cu acţiuni SIF Moldova (2,7 milioane lei) şi Transelectrica (2,1 milioane lei). Titlurile SIF Moldova au fost transferate la 1,235 lei, cu 1,65% peste ultima cotaţie de joi, iar acţiunile Transelectrica la un preţ de 17,5 lei, cu 0,57% sub nivelul şedinţei precedente.

Pe piaţa principală, titlurile SIF Moldova au crescut cu 1,23%, la 1,23 lei, iar acţiunile Transelectrica au avansat cu 0,63%, la 17,71 lei. Titlurile SIF Moldova au consemnat un rulaj de 4,7 milioane lei, iar acţiunile Transelectrica au înregistrat transferuri de 281.000 de lei.

Pe segmentul de piaţă destinat derivatelor au fost transferate produse structurate, de 1,8 milioane lei, şi contracte futures, de 164.000 de lei. Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 37,4 milioane lei (8,6 milioane euro). Rulajul este cu 10% peste valoarea de joi, de 33,8 milioane lei (7,7 milioane euro).

Pe piaţa Rasdaq, tranzacţiile au cumulat numai 158.000 de lei, sumă cu 35% mai mare decât rulajul şedinţei anterioare, de 117.000 de lei.

Titlurile Albalact (ALBZ) au fost cele mai lichide, cu operaţiuni de 39.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 3,3%, la 0,173 lei.

"Principalii indici bursieri externi rămân de mai bine de o săptămână într-o zonă destul de sensibilă, motiv pentru care sunt convins că vom asista la noi corecţii. Până la urmă, chiar dacă Spania şi Italia au reuşit să vândă obligaţiuni la randamente mult mai mici decât cele din decembrie anul trecut, motive reale de optimism nu sunt întemeiate. Este deajuns să privim paritatea euro/dolar, care a coborât şi sub pragul suport de 1,29", a spus brokerul de la EFG Eurobank Securities.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,9%, influenţate de zvonurile că S&P va retrograda mai multe state din zona euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24