Burse - Fonduri mutuale

Bursă. DN Agrar, cea mai mare fermă integrată din România, a raportat un profit net de 23 mil. lei în 2023, cu 63% mai mare faţă de 2022. Marja profitului net, de la 9% la 15%

Foto: Jan de Boer, preşedinte & CEO, DN Agrar Group

Foto: Jan de Boer, preşedinte & CEO, DN Agrar Group

Autor: Tibi Oprea

29.03.2024, 18:32 3164

DN Agrar Group (simbol bursier: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producţie de lapte de vacă şi producţie vegetală, a încheiat anul 2023 cu un profit net de 23 milioane de lei, cu 63% mai mare. Marja profitului net a ajuns la 15%, faţă de 9% în 2022, potrivit situaţiilor financiare publicate la Bursa de Valori Bucureşti.

Rezultatele înregistrate au fost susţinute de creşterea producţiei de lapte şi optimizarea costurilor operaţionale fixe. Cantitatea de lapte livrată de fermele DN AGRAR a crescut cu 14%, până la aproximativ 55 milioane de litri de lapte, ca urmare a creşterii efectivului de animale. Compania şi-a menţinut constantă cifra de afaceri, la 151 milioane de lei, în contextul scăderii preţului laptelui la nivel european.

„În 2023 ne-am concentrat pe proiectele de investiţii anunţate pentru modernizarea, digitalizarea şi integrarea companiilor din grup. Am prioritizat tehnologia modernă de conservare a solului şi am crescut numărul de bovine tinere, în pregătirea extinderii capacităţii de producţie în cadrul noii ferme de la Straja. Toate acestea au contribuit la îmbunătăţirea performanţei operaţionale în cursul anului 2023. Vom continua optimizările în 2024, an în care anticipăm o creştere a profitului net, odată ce tineretul bovin ajunge la maturitate şi creştem producţia. Ne-am asumat o strategie de dublare a afacerii până în 2027, iar iniţiativele strategice anunţate, rezultatele operaţionale şi financiare solide au atras dublarea numărului de acţionari. Începând cu luna martie 2024 acţiunile DN AGRAR au fost incluse în indicii MSCI”, spune Jan Gijsbertus de Boer, Preşedinte al Consiliului de Administraţie, CEO DN AGRAR Group:

Veniturile din exploatare au fost de 235 milioane lei, în creştere cu 14%, veniturile din producţia vândută au fost de 149 milioane lei, un avans de 2%, iar cheltuielile de exploatare au fost de 200 milioane de lei, în creştere cu 10%, în contextul creşterii cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumabile, în strânsă legătură cu creşterea numărului de tineret bovin, de animale direct productive în fermă şi a suprafeţelor lucrate pentru asigurarea necesarului de furaje.

Activele totale au ajuns la aproximativ 308 milioane de lei, în creştere cu peste 31%, iar datoriile totale se ridică la 172 milioane de lei, un avans de 13%. Datoriile pe termen lung au înregistrat o creştere uşoară de 3% faţă de finalul anului 2022, până la 96 milioane de lei, ca urmare a investiţiilor în curs efectuate la ferma Apold pentru creşterea capacităţii de producţie cu 50%.

Principalul proiect de investiţii al DN AGRAR pentru perioada 2024-2027 este noua fermă Straja, situată în apropierea oraşului Alba Iulia, unde a fost demarată construcţia pentru o capacitate viitoare de 5.000 de animale. La capacitate maximă, această fermă va aduce o creştere de aproximativ 40% a efectivului total de bovine al grupului şi va produce, în medie, 100.000 de litri de lapte, pe zi.

Alte proiecte includ continuarea instalării de roboţi în fermele deja existente, finalizarea fabricii de compost şi diversificarea activităţii prin noi linii de afaceri. Grupul DN AGRAR include 13 societăţi, dintre care 4 ferme a căror activitate principală o reprezintă creşterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producţia de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar şi Apold), precum şi producţie agricolă vegetală.

Grupul desfăşoară o activitate integrată oferind inclusiv servicii de logistică şi transport de lapte de vacă la nivel naţional şi european. În domeniul cerealelor, cultivă peste 7.000 de hectare, cu cereale şi furaje, în principal pentru a asigura hrana celor peste 14.000 de animale existente în fermele DN AGRAR Group.

Pentru 2024, DN Agrar se aşteaptă la afaceri de 153,3 mil. lei, uşor peste afacerile din 2023, respectiv la un profit net de 30,1 mil. lei, în urcare cu aproximativ 30% faţă de anul trecut, arată calculele realizate de ZF pe baza datelor din bugetul de venituri şi cheltuieli.

DN Agrar are 256 mil. lei capitalizare şi este controlat în proporţie de 74,1% de A.M. Advies. Acţiunile DN se tranzacţionează în creştere cu 25,8% de la începutul acestui an, pe fondul unor tranzacţii de 14,2 mil. lei. În ultimul an, acestea au plus 122,1%, arată datele BVB.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO