Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Hidroelectrica anunţă un buget de investiţii de 1 miliard de lei în următorii pentru ani pentru fosta UCM Reşiţa

Foto: Karoly Borbely (stânga), CEO al Hidroelectrica, şi prim-ministrul Marcel Ciolacu

Foto: Karoly Borbely (stânga), CEO al Hidroelectrica, şi prim-ministrul Marcel Ciolacu

Autor: Eduard Ivanovici

27.05.2024, 14:55 1240

Compania de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a anunţat în cadrul unui eveniment din 24 mai, unde a participat inclusiv premierul Marcel Ciolacu, un buget de investiţii de 1 miliard de lei în perioada 2024-2028 pentru Uzina Constructoare de Maşini Hidroenergetice, afacere vândută anul acesta  de UCM Reşiţa (UCM) către producătorul de energie electrică verde.

Din total, 500 de milioane de lei reprezintă investiţii în resursa umană, modernizare capacitate de producţie şi modernizare hale de fabricaţie, iar cealaltă jumătate însemană lucrări de modernizare, retehnologizare şi mentenanţă la capacităţile de producţie ale Hidroelectrica, lucrări care se vor executa în UCMH, conform unui comunicat.

„Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie a acestei ţări investeşte în UCMH, dă o speranţă oamenilor şi activităţii pe care o desfăşurăm. După cum foarte bine ştiţi, suntem cea mai mare companie a ţării, 30% din energie este produsă de noi. Aici la UCMH, cea mai veche unitate industrială, fondată în 1771, au fost fabricate 1461 de locomotive cu abur, inclusiv motoare de navă, şi nu în ultimul rând, peste 300 de hidroagregate. Aş vrea să mulţumesc oamenilor pentru că au avut răbdare în cei 13 ani de insolvenţă. Hidroelectrica înseamnă un nou început”, spune Karoly Borbely, CEO-ul Hidroelectrica.

Investiţiile în UCMH au potenţialul de a genera multiple beneficii economice şi sociale, se arată în comunicat. Prin îmbunătăţirea capacităţilor de producţie şi a calităţii echipamentelor, UCMH va deveni un jucător important pe piaţa internaţională, consolidând astfel imaginea României ca hub industrial, scriu reprezentanţii Hidro.

Pe 24 mai, prim-ministrul Marcel Ciolacu a efectuat o vizită la UCMH, însoţit de Karoly Borbely şi alţi reprezentanţi ai Hidro, Ianaş Rădoi – COO & Membru Directorat şi Răzvan-Silviu Avram – membru al Consiliului de Supraveghere, precum şi de administratorii UCMH, Manuela Feder, Aurel Bară şi Sebastian Fârtat.

În data de 11 martie 2024 a fost semnat contractul de vânzare a afacerii UCMR către UCMH, societate nou înfiinţată, ce are ca asociat unic compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România.

Transferul de afacere a inclus preluarea platformei de producţie industrială ABC, preluarea parţială a platformei de producţie Câlnicel, integrarea specialiştilor uzinei din domeniul proiectării, tehnologiei şi al execuţiei, asimilarea know-how-ului aferent proiectelor împreună cu documentaţiile din arhiva proprie a UCMR, drepturi de proprietate intelectuală, precum şi preluarea activelor/dotărilor cu maşini-unelte şi utilaje necesare executării de echipamente noi, complexe sau a reparaţiilor şi retehnologizărilor de echipamente aflate în exploatare.

UCM Reşiţa a realizat echipamentele aferente a peste 80% din sistemul hidroenergetic naţional, punând în funcţiune peste 6.325 MW putere instalată, care reprezintă 326 grupuri hidroenergetice.

Prin preluarea afacerii UCMR, se realizează o consolidare şi o extindere a capacităţii grupului Hidroelectrica de a efectua operaţiuni rapide şi eficiente de mentenanţă, în condiţiile în care know-how-ul local pentru astfel de operaţiuni este din ce în ce mai limitat. Astfel, tranzacţia securizează disponibilitatea, continuitatea şi reintroducerea în ciclul economic a unei forţe de muncă specializate în asigurarea funcţionarii optime a hidrocentralelor existente în portofoliul Hidroelectrica, scrie compania de stat

Acţiunile UCM se apreciau cu 15% la ora publicării ştirii, pe tranzacţii de 45.000 de lei, ducând dinamica din 2024 la plus 225%, pe o lichiditate de 4,75 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24