Rezultatele financiare record la nouă luni din 2023 ale Hidroelectrica (H2O), respectiv un profit net de 5,2 mld. lei şi venituri de 9,6 mld. lei obţinute în contextul unei producţii mai mari de energie electrică, au fost în linie cu aşteptările investitorilor de la Bursa de Valori Bucureşti.
Compania şi-a publicat marţi seară după închidere raportul trimestrial iar miercuri pe parcursul şedinţei de tranzacţionare acţiunile au atins o creştere de până 1% în jurul prânzului pentru ca după-amiază evoluţia să fie de 0,5% la 119,7 lei. Lichiditatea miercuri după-amiază era de 13 mil. lei. În ultima lună acţiunile H2O au urcat cu 1,6%.
„Hidroelectrica a raportat rezultate trimestriale în linie cu blazonul, iar aprecierea cotaţiei în primele ore la BVB vine pe fondul unei corecţii de la maximul înregistrat la finalul lunii septembrie“, potrivit directorului departamentului de analiză a TradeVille.