Burse - Fonduri mutuale

Bursa introduce licitaţia şi pentru companiile de pe AeRO

Bursa introduce licitaţia şi pentru companiile de pe AeRO

Autor: Roxana Pricop

12.10.2015, 00:04 378

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a introdus începând de azi, 12 octombrie,  modelul de tranzacţionare de tip licitaţie şi pentru sistemul alternativ AeRO, care va fi aplicat pentru 216 companii cu lichiditate redusă.

Pe lista de acţiuni introduse la modelul de tranzacţionare prin licitaţie se numără, printre altele, centrul comercial Unirea Shopping Center, Tuşnad SA, Upet Târgovişte, SIF Imobiliare, producătorii de lactate Prodlacta şi Lactag Costeşti, firma de curierat Chronos şi Scut SA.

Această listă, formată în principal din companii provenite de pe piaţa RASDAQ, ce se desfiinţează peste câteva săptămâni, a fost întocmită pe baza rezultatelor unei evaluări realizate de BVB în perioada iulie – septembrie.

Prin modelul de licitaţie, între orele 09:30 şi 18:00, brokerii vor putea introduce şi administra ordine în sistemul de tran­zacţionare. Tranzacţiile vor fi executate doar la ora 18:00, când este determinat preţul de fixing dacă sunt îndeplinite condiţiile de execuţie.

Bursa vrea ca prin acest model de tranzacţionare să îmbunătăţească situaţia acţiunilor cu lichiditate mai redusă, oferind premise pentru o metodă echilibrată de descoperire a preţului. BVB evaluează periodic oportunitatea de a aloca o acţiune pentru modelul de licitaţie, de a realoca o acţiune din cadrul modelului de licitaţie pentru modelul de tranzacţionare continuă sau de a menţine o acţiune în cadrul modelului de licitaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO