• Leu / EUR5.2337
  • Leu / GBP6.1421
  • Leu / USD4.5791
Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Prime Transaction: În ultimii şapte ani, indicele BET a avut o alternanţă perfectă de creştere şi scădere, dublându-şi valoarea

Bursă. Prime Transaction: În ultimii şapte ani,...

Autor: Eduard Ivanovici

30.01.2024, 07:37 1957

Ajuns la 15.371,1 puncte la finele lui 2023, indicele BET – de referinţă pentru Bursa de Valori Bucureşti – aproape şi-a dublat valoarea faţă de 2017, când atingea 7.753,7 puncte la sfârşit de an, fiind totodată cu 500 de puncte peste maximul din 2007, deci înainte de criza finan­ciară mondială, reiese dintr-o analiză semnată de Marius Pandele, analist al casei româneşti de brokeraj Prime Transaction.

„Iese în evidenţă din primul mo­ment faptul că în ultimii şapte ani indicele BET a avut o alternanţă perfectă de ani cu creştere şi scădere. Nu au existat doi ani consecutivi pe plus sau pe minus, dar anii cu creşteri au adus de fiecare dată aprecieri mai mari de 30%, care au compensat din plin perioadele mai slabe. Nu este întâmplător faptul că indicele a ajuns la un maxim istoric, cu peste 50% mai sus faţă de vârful din 2007“, spune analistul.

 

Te-ar putea interesa și:

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2337
Diferență: -0,0497
Ieri:
Azi: 4.5791
Diferență: -0,072
Ieri:
Azi: 6.1421
Diferență: -0,0439
Ieri: