Burse - Fonduri mutuale

Bursele europene au revenit în zona roşie din cauza previziunilor pesimiste privind evoluţia economiei globale şi a scăderii din China

Bursele europene au revenit în zona roşie din cauza...

Autor: Tibi Oprea

11.03.2019, 00:05 412

Indicii europeni au înregistrat scăderi în şedinţa de tranzacţionare de vineri, în contextul temerilor legate de încetinirea creşterii econo­mice şi al scăderii exporturilor chinezeşti. La aces­tea se adaugă şi cifrele dezamăgitoare din sectorul industrial din Germania, motorul de creştere eco­nomică al Europei, potrivit Market Watch.

Indicele Stoxx Europe 600, care urmăreşte evo­luţia a 600 de companii europene, a înregistrat vineri o scădere de 0,89%, după ce în sesiunea de tranzacţionare anterioară acesta închisese la minus 0,4%. FTSE 100, indicele primelor 100 de blue-chip-uri din Marea Britanie, a scăzut cu 0,7%, FTSE MIB al bursei din Italia a înregistrat o scădere de 1,03%, în timp ce IBEX 35 din Spania a înregistrat minus 1,3%.

Indicele CAC 40 al bursei din Franţa a închis în scădere cu 0,7%, în timp ce indicele DAX al bursei din Germania a înregistrat minus 0,16%.

Indicele principal BET al Bursei de la Bucureşti a înregistrat în sesiunea de tranzacţionare de vineri minus 0,3%. La nivelul săptămânii trecute, BET înregistrează o creştere de circa 2,35%. Cele mai tranzacţionate acţiuni de vineri de la BVB au fost cele ale BRD SocGen (BRD) şi cele ale Băncii Transilvania (TLV). Acţiunile BRD au înregistrat plus 0,16% pe un rulaj 15,2 mil. lei, iar acţiunile TLV au avut o creştere de 0,49%, pe un rulaj tranzacţionat în valoare de 10,5 mil. lei.

Potrivit unor date oficiale publicate vineri, exporturile Chinei au scăzut în februarie cu aproape 21%, eveniment care a întărit temerile investitorilor potrivit cărora o încetinire globală la scară mai largă nu va fi rezolvată de orice acord comercial dintre SUA şi China.

Indicele Nikkei225 a înregistrat astfel cea mai slabă performanţă săptă­mânală din decembrie încoace, ceea ce a dus la scăderi şi în rândul acţiunilor din Europa. Acesta a înregistrat o scădere de 2,01%. În Germania, producţia a scăzut cu 2,6% la o zi după ce Banca Centrală Europeană şi-a redus previziunile de creştere şi a lansat noi măsuri pentru a stimula economia în continuă scădere. Acţiunile Deutsche Bank au înregistrat o scădere de 1,17% vineri, în contextul intensificării discuţiilor legate de fuziunea cu creditorul german Commerzbank.

În sectorul industriei auto, acţiunile Volkswagen au scăzut cu 1,16% după ce producătorul a anunţat că intenţionează să desfiinţeze încă 5.000 de locuri de muncă din poziţii administrative până în 2023.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO