• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
Burse - Fonduri mutuale

Compania de aplicaţii pentru taximetrişti GoCab Software, pierderi de aproape 4 mil. lei în primele nouă luni. Acţiunile, în scădere cu 78% anul acesta

Compania de aplicaţii pentru taximetrişti GoCab Software, pierderi de aproape 4 mil. lei în primele nouă luni. Acţiunile, în scădere cu 78% anul acesta

Sorin Muşat, preşedinte CA al GoCab Software (stânga), şi Ninel Macarie, cofondator şi director general al GoCab Software

Autor: Eduard Ivanovici

01.12.2022, 11:13 837

GoCab Software (simbol bursier CAB), companie care dezvoltă şi operează aplicaţii utilizate în serviciile de taximetrie, a anunţat pierderi nete de circa 3,9 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului, de la o pierdere de 3,6 milioane de lei în aceeaşi perioadă din 2021, conform raportului financiar publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 632.897 de lei la finele lunii septembrie, în urcare cu 39% faţă de anul precedent. Veniturile din exploatare au scăzut de la 1,2 milioane la 1 milion de lei, în vreme ce cheltuielile au crescut de la 4,7 milioane de lei la 4,9 milioane.

„Dacă în primele nouă luni ale anului 2021, principalele venituri au fost obţinute din vânzarea mărfurilor, în 2022, ponderea veniturilor din servicii prestate a ajuns să reprezinte aproximativ 95% din cifra de afaceri, societatea începând procesul de monetizare a aplicaţiei dezvoltate”, conform raportului financiar publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Compania a intrat la tranzacţionare pe piaţa AeRO a BVB în decembrie 2021, la jumătate din evaluarea obţinută în urma plasamentului privat. Dinamica acţiunilor din 2022 este de minus 78%, pe un rulaj de 2,9 milioane de lei, ajungându-se astfel la o valoare de piaţă de 3,85 milioane de lei.

GoCab a fost înfiinţată în 2019 de BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker de acţiuni listat la BVB, şi patru dispecerate de taximetrie din Bucureşti. În prezent, din acţionariat fac parte BRK (49,7%) şi SAI Broker (16,6%).

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9024
Diferență: -0,2523
Ieri: 4.9148
Azi: 4.4632
Diferență: -1,1517
Ieri: 4.5152
Azi: 5.4966
Diferență: -1,2078
Ieri: 5.5638
Azi: 4.9026
Diferență: -0,4831
Ieri: 4.9264