Burse - Fonduri mutuale

Dacă Hidroelectrica intră în insolvenţă, din valoarea Fondului Proprietatea se evaporă 3,28 miliarde de lei

Dacă Hidroelectrica intră în insolvenţă, din valoarea Fondului Proprietatea se evaporă 3,28 miliarde de lei

Foto: Octav Ganea

Autor: Andrei Chirileasa

18.06.2012, 20:16 2154

Intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica ar lovi puternic Fondul Proprietatea (FP), care deţine 20% din companie. Potrivit unui anunţ al Franklin Templeton, administratorul FP, în cazul intrării în insolvenţă, valoarea participaţiei, care reprezintă în prezent 21% din activul fondului, va fi zero.

" Menţionăm faptul că, în cazul în care cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica este admisă de către Tribunal, aceasta va determina înregistrarea acţiunilor companiei la valoarea zero în activul net (VAN) al Fondului (valoarea participaţiei Fondului în Hidroelectrica la 31 mai 2012, reflectată în VAN, a fost de 3.288,71 milioane de lei, adică 20,98% din total VAN), până la finalizarea procedurii mai-sus menţionate, în conformitate cu Regulamentul CNVM nr.4/2010", se arată într-un raport publicat luni seara pe bursă de către Fondul Proprietatea.

Astfel, de la 3,5 mld. euro, valoarea activelor FP ar putea scădea la 2,76 mld. euro. În acest fel, discountul dintre capitalizarea fondului şi valoarea activelor ar scădea dintr-o dată de la 57% la 45%, cu condiţia ca acţiunile să nu scadă şi capitalizarea să rămână la nivelul actual de 1,5 mld. euro. Astfel, Templeton şi-ar atinge un obiectiv major, respectiv reducerea discountului, fără să facă nimic.

Pe de altă parte, s-ar putea ca scăderea activelor să determine şi scăderea preţului acţiunilor, cel puţin pe termen scurt. Luni, acţiunile FP au închis în creştere, dar mulţi nu au crezut că cererea de insolvenţă a Hidroelectrica este reală până ce compania nu a făcut anunţul oficial, arătând că se confruntă cu mari probleme, iar acest lucru a avut loc după închiderea şedinţei bursiere.

Franklin Templeton spune că a luat cunoştinţă de această cerere de pe portalul instanţelor de judecată din România. Totuşi, decizia a fost aprobată vineri în Consiliul de Administraţie al Hidroelectrica, unde FP este reprezentat de Oana Truţă, astfel că Templeton ar fi trebuit să ştie încă de atunci de această decizie.

Deşi intarea în insolvenţă a Hidroelectrica ar fi un eveniment major, cu impact substanţial asupra FP, reacţia Templeton nu reflectă importanţa evenimentului. Administratorul FP se limitează să spună sec că îşi menţine "angajamentul său de a continua eforturile pentru protejarea şi creşterea valorii pe termen lung a tuturor companiilor din portofoliul Fondului, inclusiv Hidroelectrica, şi va lua toate măsurile necesare pentru atingerea acestui scop".

Cei de la Templeton nu se arată revoltaţi de situaţie, deşi au criticat în numeroase rânduri modul în care este administrată Hidroelectrica, semn că ar putea fi chiar de acord cu această decizie.

Rămâne de văzut cum le vor explica ei şi investitorilor străini care deţin acţiuni la Fondul Proprietatea cum stă situaţia şi dacă vor reuşi să-i convingă pe aceştia să nu vândă. Insolvenţa Hidroelectrica va amâna foarte probabil listarea companiei la bursă pe termen nedeterminat, ceea ce nu are cum să avantajeze Fondul Proprietatea. Singura speranţă pentru investitorii fondului ar fi ca prin reorganizare să rezulte o companie mai curată şi mai profitabilă.

Pe termen scurt, însă, insolvenţa Hidroelectrica ar putea lovi şi acţiunile Fondului Proprietatea, dacă unii investitori mai mari decid să vândă. Însă asta s-ar putea să nu-i deranjeze prea tare pe cei care controlează în acest moment fondul şi care sunt mai bine informaţi cu privire la dedesupturile acestor operaţiuni. Mai mult, aceşti investitori ar putea avea şansa de a acumula noi pachete de acţiuni la preţuri mai mici şi de a-şi consolida controlul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO