Burse - Fonduri mutuale

Dana Ionescu, femeia care a reusit cea mai spectaculoasa afacere a anului - Transgaz

Dana Ionescu, femeia care a reusit cea mai spectaculoasa afacere a anului - Transgaz

Dana Ionescu,

11.12.2007, 20:04 880

Ofertele de listare ale Flamingo, Transelectrica si, saptamana trecuta, Transgaz, adica cele mai importante companii care s-au listat la Bursa de Valori Bucuresti in ultimii trei ani, au avut doua lucruri in comun: mii de investitori care au scos din buzunar sute de milioane de euro pentru a cumpara actiuni si aceeasi casa de brokeraj: Raiffeisen Capital & Investment, condusa de Dana-Mirela Ionescu.
Oferta Transgaz, incheiata la finalul saptamanii trecute, a reusit sa bata orice record, dar si estimarile cele mai optimiste, cu subscrieri de peste 1,8 miliarde de euro venite din partea a peste 10.000 de investitori, conform estimarilor preliminare. Valoarea ofertei, de 65 de milioane de euro, parea o incercare serioasa pentru brokeri, insa pare acum nesemnificativa fata de interesul pe care a reusit sa il atraga pe piata.
"Noi ne-am asteptat la un astfel de succes, desi poate si asteptarile noastre au fost putin depasite", spune Dana-Mirela Ionescu (34 de ani).
Ea a preluat conducerea Raiffeisen Capital & Investment la mijlocul anului 2005, dupa incheierea ofertei Flamingo. Echipa Raiffeisen fusese condusa anterior de Dragos Neacsu, care a parasit ulterior compania pentru un post de secretar de stat in Ministerul Finantelor.
Oferta de listare a Flamingo din 2005, la care a participat si ING Securities, a reusit sa atraga subscrieri de circa 40 de milioane de euro, de aproape 4 ori mai mult decat valoarea actiunilor oferite, a fost una din primele guri de oxigen pe care o primea piata locala de capital dupa multi ani in care nicio companie noua nu venise pe Bursa.
Putini ii dadeau la acel moment Danei Ionescu sanse sa pastreze societatea de brokeraj a Raiffeisen in topul brokerilor, pe o piata care devenea tot mai concurentiala, mai ales ca tot mai multe grupuri bancare, prezente de forma pe piata bursiera, incepea sa vada un potential important pe aceasta piata. Echipa condusa de Dana Ionescu este insa vazuta pe piata in prezent drept cea mai pregatita pe segmentul listarilor la Bursa, iar Raiffeisen se mentine constant in varful clasamentului brokerilor.
"Din pacate, daca vrei sa iesi cu o oferta publica pe Bursa in Romania nu exista pe piata decat o singura echipa care poate duce un IPO de la un capat la celalalt", spunea saptamana trecuta managerul unui fond local de private equity, care studiaza posibilitatea iesirii din afacerile pe care le detine printr-o oferta pe Bursa. Desi investesc doar in companii inchise, fondurile de private-equity au stimulat pietele tarilor din regiune, listand companiile pe Bursa pentru a iesi din afacere, asa cum s-a intamplat in Polonia, care a ajuns cea mai mare bursa regionala. Pe piata locala insa niciun fond de investitii nu a ales pana acum un IPO ca modalitate de a iesi dintr-o afacere.
Dana Ionescu a preluat conducerea diviziei de brokeraj a Raiffeisen dupa opt ani petrecuti in SUA, timp in care a urmat un program MBA si a lucrat pe Wall Street, unde a lucrat pentru cea mai puternica banca de investitii, Goldman Sachs, si pentru compania de administrare a fondurilor de investitii Oaktree Capital. Ea este fiica lui Dan Ionescu, fostul sef pe Europa de Sud-Est a General Electric, care a parasit compania in toamna acestui an pentru a se dedica unui business personal in domeniul consultantei.
La Goldman Sachs ea a lucrat chiar intr-o echipa care se ocupa de IPO-uri, alaturi de activitatea de analist pentru actiunile a 40 de companii din 14 industrii diferite. Ea a povestit pentru ZF intr-un interviu din 2005, la putin timp de la numirea sa in functie, ca slujba de la New York era foarte solicitanta, astfel incat se mai dormea si "pe sub birouri la 4-5 dimineata". Ea spune ca atentatele de la 11 septembrie au facut-o sa se gandeasca mai mult la familie si de aceea s-a intors acasa.
Dana Ionescu explica interesul mare pentru Transgaz prin prezenta actiunilor in piata.
"In plus fata de calitatea emitentului si a managementului acestuia, unul dintre factorii care au contat mult a fost reteaua de distributie, care a fost mult mai mare decat in cazul Transelectrica. Am avut 130 de locatii in 71 de orase si peste 360 de oameni au fost implicati in procesul de colectare a subscrierilor", spune ea.
Raiffeisen Capital & Investment este una dintre putinele companii de brokeraj de pe piata care au un departament specializat in piata primara - vanzarea de instrumente financiare nou-emise, cum a fost si cazul actiunilor Transgaz. Acesta este condus de Laurentiu Ciocarlan, care a participat la toate cele trei oferte publice majore derulate de Raiffeisen in ultimii trei ani.
"Bineinteles ca in succesul ofertei Transgaz a contat si experienta RCI in domeniul ofertelor publice locale, a grupului din care facem parte care are experienta internationala, dar si experientele noastre personale de pe pietele internationale pe care am lucrat", spune Dana Ionescu.
Atat la listarea Transgaz, cat si la cea a Transelectrica, Raiffeisen Capital & Investment a fost ajutata de Fondul Romano-American pentru Investitii (FRAI), care a participat in calitate de consultant la mai multe privatizari ale statului roman.
In plus, Intercapital Invest, societate detinuta de FRAI, a facut parte din grupul de distributie al ofertei Transgaz. Raiffeisen Capital & Investment pregateste pentru anul viitor cel putin inca doua oferte publice: Teraplast si Adeplast, doua companii private din industria materialelor de constructii, poate cea mai in voga industrie anul acesta pe piata locala de capital.
In februarie 2006, Dana Ionescu a fost aleasa de brokerii de pe piata membru in Consiliul de Administratie al Bursei, fiind singura femeie din cei noua membri ai Consiliului. Cei care au votat-o mizau pe faptul ca experienta ei de pe Wall Street va aduce mai multa intelepciune Comitetului Bursei.
Oferta de listare a Transgaz a reusit sa darame definitiv mitul ca o companie de talie mare nu se poate lista la Bucuresti, pentru ca pe piata locala nu se pot strange destui bani.
Cu peste 1,5 miliarde de euro subscrisi in oferta, companii ca Romtelecom sau RCS&RDS, care cocheteaza cu Bursa de la Londra pentru a se lista, ar putea sa se mai gandeasca o data privind ocolirea pietei de la Bucuresti.


Ultimele informatii despre oferta Transgaz:

Oferta publica initiala de vanzare de actiuni a Transgaz Medias (TGN) a fost suprasubscrisa de aproape 28 de ori, valoarea totala a subscrierilor depasind 1,8 mld. euro, un record in istoria pietei de capital din Romania.

Numarul de investitori care au subscris in cadrul ofertei, de peste 12.000, este mai mare decat numarul mediu de investitori care cumpara in fiecare luna actiuni pe Bursa.

Banii mobilizati de oferta Transgaz reprezinta circa o treime din valoarea totala a tranzactiilor cu actiuni derulate de la inceputul anului pe Bursa.

Transa investitorilor mari a fost suprasubscrisa de aproape 39 de ori, astfel ca investitorii mari vor primi doar 2,567% din actiunile pe care le-au subscris. La o subscriere de 1 mil. euro, un investitor va primi actiuni de 25.670 de euro.

Transa investitorilor mici a fost suprasubscrisa de 11,4 ori, astfel ca un investitor care a subscris 1.000 de actiuni va primi in urma alocarii circa 88 de actiuni.

CV Dana ionescu

din 2005 - presedinte si director general Raiffeisen Capital & Investment, Bucuresti;
2001-2003 - Asociat - Fondul de Investitii pe Pietele Emergente al Oaktree Capital Management LLC, New York;
1999-2001 - Analist Financiar Goldman Sachs, Inc. New York;
1995-1997 - stagii practice la General Electric, Washington Investment Corporation, Moors & Cabot, The Prudential Insurance Company of America;
1995-1997 - Georgetown University - Absolvent "Magna cum Laudae" cu dubla specializare: Finante si Afaceri Internationale;
1992-1995 - Academia de Studii Economice - Specializare in Administrarea Afacerilor (programul Tempus).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO