Burse - Fonduri mutuale

De ce nu mai reuşesc investitorii să doarmă bine noaptea? Pentru că nimeni nu e pregătit pentru Grecexit

De ce nu mai reuşesc investitorii să doarmă bine noaptea? Pentru că nimeni nu e pregătit pentru Grecexit

Autor: Andrei Chirileasa

26.05.2012, 14:22 1085

Investitorii din întreaga lume sunt în aceste zile din nou cu ochii pe Grecia, iar investitorii de la Bucureşti nu fac nici ei excepţie şi stau acum în cumpănă: să rămână pe poziţie, să vândă sau să cumpere?

Indicele BET al celor mai importante zece companii de pe bursă a pierdut deja 11% de la începutul lunii mai, iar indicele BET-FI a scăzut cu 16%, pe fondul scăderilor internaţionale care au început odată cu rezultatul neconcludent al alegerilor parlamentare din Grecia din 5 mai, care au adus din nou incertitudinea în întreaga Europă. Circa jumătate din corecţiile indicilor poate fi pusă pe seama ajustărilor acţiunilor după trecerea datelor de dividend, dar restul au fost alimentate de sentimentul negativ de pe pieţele externe.

A devenit tot mai evident în ultimele două săptămâni că unii investitori încearcă să iasă din poziţii, iar la cumpărare interesul este foarte redus, chiar dacă unele acţiuni au ajuns la preţuri considerate atractive.

"Acţiunile româneşti arată foarte bine din punct de vedere fundamental, apar oportunităţi de cumpărare. Corelaţia cu pieţele externe există şi o vedem în acest moment, străinii nu mai sunt la cumpărare, iar dacă vor trece pe vânzare... Nu cred că există un scenariu (până azi) privind consecinţele unei eventuale ieşiri a Greciei din (zona - n. red.) euro. Deci nimic nu este inclus în preţuri. Sunt convins că vor fi zguduite pieţele (dacă se va produce exitul Greciei din zona euro - n. red.), dar până unde nu cred că poate cineva să ştie", a declarat Leonard Vişan, directorul general adjunct al firmei de brokeraj Eastern Securities.

Evoluţia pieţei de la Bucureşti, dar şi a pieţelor externe începe să semene cu cea de anul trecut, când după o creştere puternică care a ţinut până în aprilie au venit corecţii semnificative şi toată lumea se întreabă dacă se va repeta scenariul prăbuşirii din august 2011. Răspunsul va veni probabil după noua rundă de alegeri din Grecia, programate în luna iunie. Dacă partidele extremiste, care se opun acordului cu FMI şi măsurilor de austeritate vor câştiga mai multe voturi, atunci scenariul ieşirii din zona euro va fi tot mai probabil. Cel puţin aşa ameninţă Germania şi Banca Centrală Europeană, care au lăsat în ultimele zile să se înţeleagă că s-au săturat şi nu mai ţin cu orice preţ să păstreze Grecia în uniunea monetară.

"Eventuala ieşire a Greciei din zona euro va avea impact negativ puternic asupra pieţelor financiare globale şi cu siguranţă va duce la necesitatea reorganizării sistemului financiar european. Acest lucru se va întâmpla deoarece se va crea un precedent care nu va face altceva decât să ştirbească şi mai mult încrederea investitorilor în moneda europeană. Chiar dacă acest scenariu (al ieşirii Greciei din zona euro) este considerat ca iminent pentru perioada următoare, sunt de părere că nu va fi luat în considerare ca principală soluţie de rezolvare a problemelor din Grecia şi că vor mai fi multe alte încercări premergătorare acestui scenariu de a redresa economic Grecia. Totuşi, în situaţia în care acest lucru se va întâmpla, cu siguranţă că toate pieţele financiare din Europa se vor confrunta cu scăderi puternice şi nu este exclus ca panica să-i cuprindă pe toţi investitorii, inclusiv pe cei locali, ceea ce ar duce cel puţin la atingerea minimelor făcute în vara anului trecut", a explicat Mihai Mureşian, direc­torul departamentului de tranzacţionare al Interca­pital Invest. El crede că într-un astfel de scenariu bursa de la Bucureşti nu doar se va corela cu pieţele externe, ci ar putea înregistra scăderi mai mari din cauza lichidităţii reduse.

"Maximele înregistrate anul acesta sunt apro­piate ca valoare de cele înregistrate în aprilie anul trecut, motiv pentru care consider că o posibilă co­recţie ne­ga­tivă înregis­trată anul acesta ar putea fi simi­lară ca in­ten­sitate cu cea din 2011. Zo­nele de 4.100 de puncte pe BET, res­pec­tiv 15.500 de puncte pe BET-FI pot fi privite ca nişte niveluri de su­port puternice la care evoluţiile descendente se pot opri. Este greu de anticipat ce se va întâmpla în cazul unui Grecexit, dar este clar că o coborâre sub mi­ni­mele din august 2011 ar marca debutul unei corecţii mai puternice şi o reaşezare a preţurilor pe niveluri infe­rioare de preţ", susţine Radu Profeanu, broker la Tra­deville, care spune că acţiunile americane pot deveni o alternativă în această perioadă, deoarece anul trecut au arătat că pot rezista mai bine decât cele româneşti şi europene.

Alţi brokeri consideră că, dimpotrivă, investitorii au luat deja în calcul ieşirea Greciei din zona euro şi că în caz contrar bursele ar putea înregistra o revenire pu­ternică.

"(Ieşirea Greciei) poate avea un impact psi­ho­lo­gic negativ de scurtă durată, deoarece în mare măsură cred că acest scenariu a fost deja inclus, iar cel mai pro­babil neadeverirea acestui scenariu extrem poate avea forţa necesară pentru un reviriment la nivelul pieţe­lor", a declarat Liviu Avram, şeful departa­men­tu­lui de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities. Opinia sa este probabil împărtăşită şi de o parte a investitorilor, pentru că altfel vânzările din ultima perioadă şi scăderile acţiunilor ar fi fost mult mai puternice. "Dar totuşi dacă piaţa se întoarce? Nu pierd o bună oportunitate de câştig?", se întreabă probabil mulţi investitori în acest moment.

Multe acţiuni par atractive la preţurile actuale. De exemplu, Petrom, care a scăzut cu 16% în ultimele două săptămâni (din care circa 7% este ajustarea după trecerea datei de dividend). Petrom a raportat un profit record în primul trimestru al anului şi se îndreaptă spre cel mai mare profit anual din istorie. Implicit, şi dividendele de anul viitor ar putea fi mai mari. În aceste condiţii, Petrom este una dintre acţiunile care pot fi luate în calcul de investitori ca plasamente defensive, deoarece chiar în cazul unor corecţii mai puternice au potenţialul de a reveni şi chiar de a oferi câştiguri semni­ficative pe termen de un an sau mai mult.

Ce alte acţiuni mai reco­mandă brokerii pen­tru această perioa­dă? Transgaz (TGN) şi Fon­dul Proprietatea (FP) sunt primele care sar în ochi.

"Aş prefera o abor­da­re prudenţial-de­fen­sivă şi aş miza pe utilităţi (TEL şi TGN) şi FP (se tranzacţionează la un discount de 60% faţă deÊ VUAN vs discountul mediu istoric de 55% plus viitorul pro­gram de răs­cum­părare de 8%)", a declarat Liviu Avram. De aceeaşi părere este şi reprezentantul Tra­deville.

"În acest context ne îndreptăm atenţia către acţiunile considerate conform teoriei sectoriale de­fen­sive. Acţiunile care au asigurat un dividend con­stant şi ale căror încasări nu ţin cont de ciclul eco­no­mic în care se află economia din care fac parte (rece­siune, expansiune). Între acestea menţionăm: SNP, TGN, FP din piaţa principală şi MCD (McDonald's) şi KO (Coca-Cola) de pe sistemul alternativ al BVB", a spus Radu Profeanu.

Când va începe însă revenirea acţiunilor locale?

"Ca şi atractivitate, acţiunile locale cred că vor intra în vizorul investitorilor abia după ce vom vedea o calmare a pieţei, mai exact după ce aceştia vor aş­tep­ta trecerea valului de corecţii datorat atât de­pă­şirii pe­rioadelor de ex-dividend, dar şi turbu­len­ţelor pie­ţe­lor financiare globale. Ulterior, cred că in­ves­ti­torii vor miza pentru început preponderent pe ac­ţiunile blue-chip care se vor corecta puternic, dar care în aceeaşi măsură vor avea un potenţial ridicat, dar şi pe titlurile financiare care vor fi foarte volatile în aceste perioade şi care vor atrage mai ales interesul speculatorilor", a precizat Mihai Mureşian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24