Burse - Fonduri mutuale

Decizie surpriză: Producătorul de ambalaje Romcarbon vrea să subscrie acţiuni de până la 2 mil. euro în IPO-ul Hidroelectrica, prin Swiss Capital

Decizie surpriză: Producătorul de ambalaje Romcarbon...

Autor: Tibi Oprea

29.06.2023, 18:46 1973

Producătorul de ambalaje din material plastic Romcarbon (simbol bursier ROCE) a anunţat investitorii printr-un raport publicat la Bursa de Valori Bucureşti că în şedinţa din 28 iunie 2023 Consiliul de Administraţie a aprobat cu unanimitate de voturi ca societatea să subscrie acţiuni Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România, în oferta de listare, în valoare totală de până la 2 milioane de euro.

„Romcarbon S.A va subscrie acţiunile prin SSIF Swiss Capital SA şi, în urma închiderii IPO-ului Hidroelectrica S.A, va raporta pieţei numărul exact de acţiuni subscrise”, scrie compania cu o capitalizare de 107,5 mil. lei.

Deţinută în proporţie de 32,9% de Living Plastic Industry din Buzău, în proporţie de 20,52% de Joyful River Limited din Cipru şi în proporţie de 12,38% de Ştefan-Alexandru Toderiţă (12,38%), Romcarbon a raportat un profit net de 9,3 mil. lei în 2022, faţă de 3 mil. lei în 2021, la venituri de 328 mil. lei la nivel consolidat, în urcare cu 12%.

Acţiunile ROCE se tranzacţionează în creştere cu 14% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 19,8 mil. lei, în timp ce în ultimul an au un avans de 54,8%, pe un rulaj de 32 mil. lei, arată datele BVB.

Joi a fost a cincea zi de subscrieri în oferta Hidroelectrica şi ultima în care micii investitori au putut cumpăra acţiuni cu un discount de 3% faţă de preţul din ofertă. Una dintre cele mai mari societăţi de brokeraj din România a trimis către clienţii săi un mesaj prin care îi anunţa că ora maximă de subscriere în IPO a fost prelungită de la ora 17.00 la ora 18.00, iar procesarea ordinelor până la 19.00.

Până joi, în sistemele brokerilor au fost introduse ordine de subscriere de la investitorii de retail pentru 48,4 milioane de acţiuni H2O, ceea ce la preţul maxim din ofertă, la care aceştia au subscris, înseamnă subscrieri de 5,4 mld. lei, adică de peste patru ori mai mult decât ţinta, conform calculelor realizate de ZF.

Astfel, a cincea zi din ofertă a adus o subscriere a tranşei investitorilor de retail în proporţie de 413,5%, respectiv o suprasubscriere de 313,5%. Mai rămân trei zile de subscriere, până în 4 iulie inclusiv, în cazul în care acţionarul minoritar Fondul Proprietatea nu decide să închidă anticipat oferta sau să suplimenteze numărul de acţiuni puse la vânzare şi implicit perioada de subscriere.

Potrivit informaţiilor Ziarului Financiar, interesul este la fel de mare şi pe tranşa investitorilor instituţionali, acolo unde oferta este deja suprasubscrisă din primele zile, la un preţ spre limita superioară a intervalului. Fondul Proprietatea a scos la vânzare 78 milioane de acţiuni H2O. Din acest pachet, 85% este adresat investitorilor instituţionali, care sunt şi cei ce vor decide preţul final al ofertei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO