• Leu / EUR4.8858
  • Leu / GBP5.5520
  • Leu / USD4.4803
Burse - Fonduri mutuale

Electrica a fost inclusă în indicele pieţelor de frontieră şi ar putea câştiga investiţii de 120 mil. dolari

Electrica a fost inclusă în indicele pieţelor de frontieră şi ar putea câştiga investiţii de 120 mil. dolari

Autor: Roxana Pricop

10.11.2014, 00:08 1062

Grupul Electrica (EL), cea mai mare companie de distribuţie şi furnizare a energiei din România, a intrat în indicele MSCI al pieţelor de frontieră urmărit de fonduri cu active de 12,4 mld. dolari. Graţie calificării, compania ar putea atrage fluxuri suplimentare de capital de până la 120 mil. dolari, potrivit calculelor ZF.

Compania americană de indici Morgan Stanley Capital International (MSCI) a anunţat că va include începând din 25 noiembrie două noi companii în indicele pieţelor de frontieră: grupul de distribuţie Electrica din România şi grupul de panificaţie Kinhdo Corp din Vietnam.

Electrica, grup cu venituri de 5,1 mld. lei în 2013 şi o capitalizare de 4,1 mld. lei, s-a listat la bursa de la Bucureşti şi la cea de la Londra pe 4 iulie. Electrica devine astfel a şasea companie românească din indicele pieţelor de frontieră, după Banca Transilvania, Petrom, Rom­gaz, BRD şi Transgaz. Includerile sau excluderile din indice se fac în funcţie de capitalizarea şi lichiditatea companiilor pe bursă, şi nu în funcţie de venituri, afaceri sau profit.

Indicele MSCI al pieţelor de frontieră este urmărit de fonduri de investiţii ce dispun de active de 12,4 mld. dolari, fiecare modificare fiind atent urmărită de investitori.

Compania americană nu a anunţat public ponderea pe care o va deţine Electrica în indice. Dacă Electrica va deţine o pondere de 0,5%, atunci acţiunile companiei ar putea atrage fluxuri suplimentare de capital de circa 60 milioane de dolari. Dacă însă ponderea va fi de 1%, cât are acum Banca Transilvania - cea mai ridicată pondere deţinută în indicele MSCI al pieţelor de frontieră de o companie românească -, atunci fluxurile suplimentare ar putea urca la 120 milioane de dolari pentru Electrica. Acţiunile Petrom, cea mai valoroasă companie listată - cu o capitalizare de 24,1 miliarde de lei - au o pondere de 0,65%, urmează acţiunile Romgaz cu o pondere de 0,58%, acţiunile BRD cu 0,37% şi cele ale Transgaz cu o pondere de 0,33%.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8858
Diferență: -0,3223
Ieri: 4.9016
Azi: 4.4803
Diferență: -0,6607
Ieri: 4.5101
Azi: 5.5520
Diferență: 0,0847
Ieri: 5.5473
Azi: 4.8787
Diferență: -0,1841
Ieri: 4.8877