• Leu / EUR4.9457
  • Leu / GBP5.7676
  • Leu / USD4.6170
Burse - Fonduri mutuale

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Carmen Bobu, investitoare: Am avut un randament de 20%-30% în 2021, peste cele înregistrate în anii anteriori. Nu am vândut să marchez profit

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Tibi Oprea

06.01.2022, 07:36 1548

♦ Investitoarea intră în 2022 cu un portofoliu 50% piaţa principală şi 50% piaţa AeRO.

Carmen Bobu, investitoare pe piaţa de capital de aproximativ 21 de ani, spune că a încheiat anul 2021 cu un randament care s-a situat peste cele înregistrate în anii anteriori, în contextul în care nu a vândut din deţinerile de pe piaţa AeRO în timpul perioadelor de corecţii.

„În 2021 am intrat cu 50% din portofoliu pe piaţa AeRO şi cu 50% am rămas pe piaţa principală. Nu am vândut să marchez profitul pe piaţa AeRO, acţiunile pe care le-am acumulat. Am avut o creştere a portofoliului cu două sau chiar trei cifre la un moment dat, maximul l-am avut undeva în august. Am un randament de două cifre, între 20% şi 30% anul acesta, ceea ce este peste ran­damentele înregistrate în anii anteriori”, explică investitoarea.

Carmen Bobu consideră că trendul de listări pe care a intrat bursa românească nu se va opri în 2022, an în care aşteaptă listarea unei companii la care a participat în plasamentul privat.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9457
Diferență: -0,0303
Ieri: 4.9472
Azi: 4.6170
Diferență: -0,3281
Ieri: 4.6322
Azi: 5.7676
Diferență: -0,9922
Ieri: 5.8254
Azi: 4.7889
Diferență: -0,0543
Ieri: 4.7915