Burse - Fonduri mutuale

Gerold Permoser, Erste Asset Management GmbH: Perspectivele unui al doilea mandat Trump în SUA reprezintă una dintre principalele preocupări ale pieţei în 2024

ZF Capital Market Summit, 3rd edition

Gerold Permoser, Erste Asset Management GmbH:...

Autor: Alex Ciutacu

18.03.2024, 12:52 118

Posibilitatea ca Donald Trump să câştige un al doilea mandat ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi premisele acestui eventual mandat reprezintă una dintre principalele întrebări ale pieţelor de investiţii în 2024, în contextul în care fostul preşedinte american promite măsuri care ar putea influenţa atât perspectivele pe termen scurt, cât şi cele pe termen lung, a explicat Gerold Permoser, Chief Investment Officer Erste Asset Management GmbH, în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition.

„Legat de perspectivele pentru 2024-2025, credem că sunt trei întrebări care influenţează piaţa în acest moment. Prima dintre ele este cât de mult va mai scădea inflaţia. Inflaţia a fost un subiect mare în ultimele 24 de luni, acum a scăzut, dar cât va mai continua? Al doilea este cât de rezilientă va rămâne economia şi economia europeană şi dacă va fi loc pentru ca băncile centrale şi FED în special să reducă dobânzile. A treia întrebare este care sunt sunt perspectivele unui al doilea mandat Trump?”.

Anul 2024 este considerat un an super-electoral, în contextul în care mai mult de jumătate din populaţia lumii trebuie să-şi decidă viitorul. Una dintre rundele electorale care atrag atenţia este cea din SUA.

„Cred că sunt două tipuri de alegeri în acest an, alegerile care contează local, ca în România sau ca în Austria, respectiv o rundă electorală care contează global şi aceasta este perspectiva unui posibil al doilea mandat Trump. Din punctul meu de vedere, un al doilea mandat Trump ar avea mai multe tipuri de impact, economic, intern şi geopolitic”.

Dacă ar ajunge din nou la Casa Albă, Trump a semnalat diferite planuri care ar avea impact atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung asupra pieţelor şi asupra conomiei globale. Printre acestea se numără o reducere de taxe, posibilitatea de a introduce tarife pentru toţi partenerii comerciali, eliminarea subvenţiilor verzi, limitarea independenţei băncii centrale sau limitarea imigraţiei.

„Pe plan intern, una dintre cele mai mari probleme ale Republicanilor sunt imigranţii, deci dacă Trump va câştiga şi va avea poltici prin care să scadă numărul imigranţilor va exista un impact asupra forţei de muncă disponibile şi asta va afecta perspectivele de creştere pe termen lung în SUA”.

Pe termen scurt, o reducere de taxe ar încuraja piaţa, dar perspectivele pe termen lung sunt afectate multe dintre celelalte măsuri anunţate în eventualitatea unui al doilea mandat al fostului preşedinte.

„Pe termen lung cred că tarifele, inflaţia, toate acestea sunt lucruri negative. Dacă reduci independenţa FED ai impact asupra inflaţiei, dacă reduci globalizarea prin tarife ai impact asupra inflaţiei. De asemenea, dacă reduci independenţa FED cred că ai şi un impact asupra perspectivelor de creştere, aşa cum reducerea imigraţiei ar avea un impact asupra creşterii, deci aceste aspecte sunt chiar negative”.

Ce a mai declarat în cadrul ZF Capital Market Summit, 3rd edition:

  • Cred că dacă te gândeşti ce ar creşte posibilitatea unui al doilea mandat Trump este apariţia unui eveniment cu impact major precum o potenţială recesiune americană, ceea ce cred că ar schimba dramatic sentimentul din piaţă. Dacă nu există nicio recesiune avem o şansă bună de a nu-l avea din nou pe Trump, dar dacă există o recesiune asta îl va avantaja.
  • Cred că inflaţia este pe o traiectorie bună, dar nu s-a terminat încă. Partea grea a trecut, dar nu avem încă un semnal clar pentru reducerea dobânzilor.
  • Avem o performanţă excelentă şi întrebarea este dacă ce vedem acum pe bursa americană este sfârşitul unei recesiuni care nu a avut loc niciodată? Pentru că acum 6-12 luni oamenii erau destul de siguri că vom avea o recesiune în acest an, a fost cea mai bine promovată recesiune din istorie. Deci dacă această recesiune nu are loc este clar că ai un raliu ca raliul pe care te-ai fi aşteptat să îl ai dacă recesiunea chiar s-ar fi încheiat. Nu este aşa mare diferenţă şi este în linie cu precedentele istorice. Este sfârşitul unei recesiuni care nu a avut loc niciodată sau este o bulă care se acumulează? Nu cred că este cazul unei bule la acest moment.
  • În ceea ce priveşte AI, nu m-aş uita la acele companii care au profitat de primul pilon, ci m-aş uita la companii care au posibilitatea de a fi primele care să implementeze tehnologia AI într-un mod consumer ready. Ştiu că e greu să alegi aceste companii, deci trebuie să te extinzi şi să captezi cât mai multe intre ele sperând că vei avea 1-2-3 dintre câştigători. Cred că aşa trebuie să mergi înainte pe valul AI.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO