Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica a mai vândut energie de 25 mil. lei pe OPCOM. De la intrarea în insolvenţă contractele încheiate se ridică la 344 mil. lei

Hidroelectrica a mai vândut energie de 25 mil. lei pe...

Autor: Andrei Chirileasa

20.11.2012, 18:45 2270

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a mai încheiat marţi trei contracte de vânzare de energie pe piaţa OPCOM, în valoare cumulată de 25 mil. lei (5,5 mil. euro). Trei dintre cele patru licitaţii ale companiei s-au încheiat cu succes, după ce luni doar două dintre cele nouă loturi ofertate fuseseră adjudecate.

Cel mai bun preţ obţinut marţi a fost de 238,6 lei/MWh, de la GDF Suez Energy România. Celelalte două contracte s-au încheiat la preţuri de 220, respectiv 221 lei/MWh.

De la începutul lunii noiembrie, Hidroelectrica a vândut energie în valoare de 291 mil. lei pe OPCOM, iar de la intrarea în insolvenţă, în luna iunie, contractele încheiate însumează 343,8 mil. lei (76,4 mil. euro).

"În perioadaiulie – 20 noiembrie 2012, Hidroelectrica a tranzacţionat pe piaţa  concurenţială PCCB-OPCOM 36 de pachete de energie, totalizând 1.501.745 MWh, cu un preţ mediu de 229 lei/MWh, valoarea contractelor încheiate fiind de 343.895.780 de lei. Veniturile realizate din aceste tranzacţii sunt cu 148,6 milioane de lei (cca. 33 milioane de euro) mai mari decât cele pe care societatea le-ar fi obţinut, anterior intrării în insolvenţă, din vanzarea aceleeaşi cantitaţi de energie traderilor cu un preţ mediu de 130 lei/MWh", au precizat reprezentanţii companiei.

Energia vândută în aceste licitaţii reprezintă circa 8,5% din producţia companiei într-un an mediu hidrologic.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24