Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica anunţă încetarea mandatului de membru al Consiliului de Supraveghere deţinut de Karoly Borbely

Hidroelectrica anunţă încetarea mandatului de membru...

Autor: Eduard Ivanovici

07.08.2023, 15:53 4429

Producătorul de energie Hidroelectrica, intrat luna trecută la cota Bursei sub simbolul H2O, a informat piaţa de capital că, în data de 7 august, Karoly Borbely a notificat societatea cu privire la renunţarea la mandatul său de membru în Consiliul de Supraveghere.

„Domnul Karoly Borbely a fost ales membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica în baza Hotărârii Adunării Generare Ordinare a Acţionarilor nr. 10 din data de 28.03.2023, cu un mandat de 4 ani în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”, se arată într-un raport publicat luni după-amiaza la BVB.

Petre Iulian Nicolescu, fost secretar de stat, numit membru provizoriu în cadrul Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica

Karoly Borbely a deţinut şi funcţia de preşedinte al comitetului de strategie şi IPO din cadrul Hidroelectrica, un comitet permanent cu rol consultativ, independent faţă de structurile executive şi care raportează direct către CS.  El a întocmit analize şi a elaborat recomandări cu privire la strategia de privatizare a Hidroelectrica, precum şi în privinţa obiectivelor strategice şi a modalităţilor preconizate pentru atingerea lor.

În cadrul ofertei Hidro, Borbely a subscris 713 acţiuni la un preţ de 100,88 lei pe unitate, investiţie care s-a ridicat astfel la 72.000 de lei. Compania deţinută în proporţie de 80% de statul român se tranzacţionează în prezent la 107,4 lei pe unitate, în creştere cu 4% de la listare, conform datelor BVB. Valoarea de piaţă ajunge la 48,3 miliarde de lei.  

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO