Burse - Fonduri mutuale

În aşteptarea rezultatelor financiare pe T3, investitorii au urcat cotaţia acţiunilor Electrica peste pragul de 12 lei

În aşteptarea rezultatelor financiare pe T3,...

Autor: Roxana Pricop

06.11.2015, 00:04 496

Acţiunile grupului de distribuţie Elec­trica (EL) au recucerit pragul de 12 lei/titlu, investitorii revenind la sentimente mai bune faţă de titlurile companiei după ce conflictele dintre statul român şi administratori au avut un impact negativ asupra cotaţiei.

Revenirea acţiunilor are loc în contextul în care compania îşi va anunţa rezultatele finan­ciare aferente celui de-al treilea tri­mes­trul pe 16 noiembrie. De asemenea, bro­kerii spun că investitori instituţionali străini au de­venit mai activi la tranzacţionare în ultimele zile, iar principalele acţiuni vizate sunt cele in­cluse în indicele BET, aşa cum sunt şi titlurile Electrica.

WikiZF: Profilul companiei Elec­trica

În şedinţa de ieri, titlurile EL s-au corectat uşor cu minus 0,33%, până la 12,03 lei/unitate, re­ferinţă la care avansul faţă de începutul anu­lui se ridică la 6%, dublu faţă de apre­cierea indicelui BET. Maximul atins de ac­ţiu­nile EL în acest an a fost de 13 lei, prag atins pe 19 august, iar minimul de 11,52 lei a fost atins în primele şedinţe de tranzacţionare ale anului.  Până la anunţul rezultatelor financiare din 16 noiembrie, Electrica are programată AGA pe 10 noiembrie, în care acţionarii trebuie să deci­dă dacă administratorii primesc mandat să negocieze cu Fondul Proprietatea achiziţia par­ticipaţiilor minoritare deţinute de acesta la sub­sidiarele de distribuţie. Electrica şi FP au mai purtat negocieri, însă cele două părţi nu s-au înţeles la preţ. Tot atunci, acţionarii tre­buie să decidă creşterea numărului de ad­minis­tra­tori de la cinci la şapte. Preşedintele CA al Electrica este Victor Cionga.

În decembrie, Electrica va mai organiza o AGA, la cererea Ministerului Energiei, acţio­nar cu 48% din capital, pentru alegerea de noi membri ai CA prin aplicarea metodei votului cumulativ. În primul semestru al anului, Electrica a ra­portat un profit net de 277 mil. lei, cu 30% mai mare faţă de câştigul de 213 mil. lei din pri­mele şase luni ale anului trecut. Veniturile din exploatare ale Electrica SA au urcat în pe­rioa­da analizată cu 9,5%, la 2,7 mld. lei (613,7 mil. euro), susţinute de partea de furnizare a elec­tricităţii, care reprezintă 64% din venituri. Res­tul de 36% sunt aferente operaţiunilor de distribuţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO