♦ 14 august, când şapte companii sunt aşteptate să publice rezultatele financiare semestriale, este cea mai aglomerată şedinţă ♦ Fondul Proprietatea va închide sezonul raportărilor emitenţilor din prima ligă bursieră.
Cele 17 companii din prima ligă bursieră vor începe în mai puţin de o săptămână să publice rapoartele financiare aferente primelor şase luni ale anului, primul emitent care este aşteptat de investitori să raporteze fiind producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa, pe 27 iulie, potrivit datelor agregate de ZF de la Bursă.
După Teraplast, vine rândul OMV Petrom, cea mai valoroasă companie listată la bursa românească şi cel mai mare producător local de petrol şi gaze, pe 29 iulie, fiind urmată de BRD SocGen, a doua cea mai mare bancă de la Bursă, pe 3 august.
Ulterior, pe 12 august producătorul de aluminiu Alro Slatina va raporta rezultatele financiare la S1/2020, iar pe 13 august sunt programate atât Bursa de Valori Bucureşti, operatorul pieţei de capital locale, cât şi Electrica, cel mai mare distribuitor de energie electrică din România.