Burse - Fonduri mutuale

Jumătate din profitul Artego Târgu-Jiu va merge la acţionari. Dividendul, randament de 7,4%

Jumătate din profitul Artego Târgu-Jiu va merge la...

Autor: Anelis Baciu

25.03.2016, 00:00 275

Consiliul de administraţie al producătorului de benzi de cauciuc Artego Târgu-Jiu (ARTE) a convocat acţionarii în Adunare Generală Ordinară pe 27 aprilie pentru a aproba distribuirea a jumătate din profitul pe anul trecut, echivalentul a 5,2 mil. lei, acţionarilor sub formă de dividende. La un preţ pe acţiune de 7,04 lei, randamentul dividendului ajunge la 7,4%. Anunţul privind distriburiea dividendelor nu a avut efect asupra titlurilor Artego Târgu-Jiu care la câteva ore de la anunţ erau în scădere cu 6%. Dividendele ar urma să fie distribuite abia pe 20 octombrie, conform propunerii publicate pe bursă.  Asociaţia Salariaţilor PAS Artego deţine 70,04% din titlurile companiei, iar firma Gotera 2012 are o cotă de 14,77%. Compania are o capitalizare bursieră de 74 mil. lei.